LEGE nr. 385 din 12 decembrie 2023

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1123 din 13 decembrie 2023
Entered into force
16.12.2023
Consolidated form as of
16.12.2023

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Legea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Conducătorii executivi ai societăților specializate de detectivi particulari trebuie să fie absolvenți ai unei instituții de învățământ superior și să fi absolvit un curs în specialitatea detectiv particular sau să fie absolvenți ai unei facultăți de drept sau ai unei școli postliceale de detectivi ori să fi îndeplinit funcția de polițist ori lucrător în cadrul unei instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale cu grad de ofițer și să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. c)-f).

2. La articolul 5 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b) posedă cel puțin studii medii și este absolventă a unei școli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcția de polițist ori lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale ori este absolventă a unei instituții de învățământ superior și a absolvit un curs în specialitatea detectiv particular;

3. La articolul 5, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. d) și f), inclusiv de către persoanele prevăzute la art. 2 alin. (3) și (4), se verifică de către inspectoratele de poliție județene sau, după caz, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, pe baza datelor și informațiilor cuprinse în evidențele specifice.

4. La articolul 5, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

(3) Îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (1) lit. b), în ceea ce privește îndeplinirea funcției de polițist ori lucrător în cadrul unei instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale, inclusiv de către persoanele prevăzute la art. 2 alin. (3), se verifică de către inspectoratele de poliție județene sau, după caz, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, prin solicitarea unei adeverințe de la instituția publică la care a fost încadrat, în baza consimțământului expres al beneficiarului. Instituția publică cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale eliberează adeverința în termen de 10 zile calendaristice de la solicitare.

5. La articolul 6 alineatul (1), literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:

c) actul de studii, în original;

d) actul de absolvire a unui curs în specialitatea detectiv particular, după caz, în original;

6. La articolul 6, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Reprezentantul unității de poliție realizează copii după actele prevăzute la alin. (1) lit. c) și d), pe care le certifică pentru conformitate cu originalul, prin semnare. Originalul actelor prezentate se restituie pe loc, după realizarea și certificarea copiilor.

7. În tot cuprinsul legii, sintagma „siguranță națională“ se înlocuiește cu sintagma „securitate națională“.

Articolul II

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va modifica în mod corespunzător Normele de aplicare a Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.666/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VASILE-DANIEL SUCIU PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE-IONEL CIUCĂ

București, 12 decembrie 2023.

Nr. 385.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).