Articolul I
Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 315/2011 privind aprobarea Normativului feroviar „Vehicule de cale ferată. Tipuri de revizii și reparații planificate. Normele de timp sau normele de kilometri parcurși pentru efectuarea reviziilor și reparațiilor planificate“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 iunie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 2
Prevederile normativului feroviar prevăzut la art. 1 se aplică de către toți deținătorii de vehicule feroviare, operatori de transport feroviar de marfă și de călători, inclusiv de către Societatea Comercială de Transport cu Metroul București «METROREX» - S.A., de către operatorii de manevră feroviară și de către administratorul și gestionarii infrastructurii feroviare la întocmirea programelor de revizii și reparații planificate ale vehiculelor feroviare, precum și de către Autoritatea de Siguranță Feroviară Română - ASFR în calitate de organism de certificare, în sensul art. 2 lit. (b) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/779 al Comisiei din 16 mai 2019 de stabilire a unor dispoziții detaliate privind un sistem de certificare a entităților responsabile cu întreținerea vehiculelor în temeiul Directivei (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 445/2011 al Comisiei.
2. În anexă, la capitolul 1 „Generalități“ punctul 1.3 „Definiții și abrevieri“ subpunctul 1.3.1 „Definiții“, literele h), o) și p) se modifică și vor avea următorul cuprins:
h) deținător - persoana fizică sau juridică care, fiind proprietara unui vehicul sau având dreptul de a-l utiliza, exploatează acest vehicul ca mijloc de transport și este înregistrată ca atare în registrul european al vehiculelor sau într-un registru național al vehiculelor al unui stat membru, inclusiv România, astfel cum sunt prevăzute la art. 47 din Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană;
...............................................................................................
o) entitate responsabilă cu întreținerea (ERI) - o entitate care răspunde de întreținerea unui vehicul și care este înregistrată ca atare în registrul național al vehiculelor menționat la art. 47 din Directiva (UE) 2016/797 [28];
p) modernizare - orice lucrare majoră de modificare a unui subsistem sau a unei părți a acestuia care duce la modificarea dosarului tehnic ce însoțește declarația de verificare «CE», în cazul în care există un astfel de dosar și care îmbunătățește performanțele generale ale subsistemului [29];
3. În anexă, la capitolul 2 „Tipul reviziilor și al reparațiilor planificate la care sunt supuse vehiculele feroviare“ punctul 2.2 „Tipul reviziilor și al reparațiilor planificate la care sunt supuse vagoanele de călători și similare și vagoanele de marfă“ subpunctul 2.2.2 „Reviziile și reparațiile planificate la care sunt supuse vagoanele de marfă“, primul și al doilea paragraf ale literei a) se modifică și vor avea următorul cuprins:
a) revizii planificate, fără ridicarea cutiei vagonului de marfă de pe osii/boghiuri. Deținătorii vagoanelor de marfă au obligația să efectueze revizii tehnice intermediare (RRu, RIF, RIT) la jumătatea intervalului de RP. Reviziile tip RRu, RIF și RIT se efectuează fără ridicarea cutiei vagonului de marfă de pe osii/boghiuri. Excepție fac vagoanele de marfă dotate cu roți monobloc la care revizia tip RRu se efectuează cu ridicarea cutiei vagonului de pe osii/boghiuri și dezlegarea osiilor montate în vederea efectuării controlului ultrasonic total și a verificărilor dimensionale.
Tipul vagoanelor la care se execută una sau mai multe dintre aceste revizii, precum și nomenclatorul de lucrări pe tipuri de revizie vor fi stabilite prin specificații tehnice elaborate de către entitatea responsabilă cu întreținerea vagoanelor (ERI) sau o entitate certificată pentru funcții de întreținere (FI) care a preluat funcția de efectuare a întreținerii acestor vagoane, externalizată de o ERI [27] și avizate de către de către Autoritatea de Siguranță Feroviară Română - ASFR, în conformitate cu reglementările în vigoare [31];
4. În anexă, la capitolul 3 „Norme pentru efectuarea reviziilor și reparațiilor planificate ale vehiculelor feroviare și periodicitatea acestora (ciclul)“ tabelul 3.3 „Norme pentru efectuarea reviziilor și reparațiilor planificate la vagoanele de marfă“, poziția nr. 32 se modifică și va avea următorul cuprins:
Nr. crt.Denumirea și tipul vehiculului feroviar(ani/mii km)„32.Vagoane-platformă cu planșeu coborât, pe 10 osii, pentru transport combinat, seria Saadkms4024-“
Durata de serviciu
(ani)
*Revizii tehnice intermediare
(RRu, RIF, RIT)
Norma de timp sau km parcurși
Reparații planificate
Norma de timp sau km parcurși
RP
(ani/mii km)
RK
(ani/mii km)
5. În anexă, la capitolul 3, adnotarea „***“ de sub tabelul 3.3 „Norme pentru efectuarea reviziilor și reparațiilor planificate la vagoanele de marfă“ se abrogă.
6. În anexă, la capitolul 5 „Documentația tehnică privind reviziile și reparațiile planificate ale vehiculelor feroviare“, primul și al doilea paragraf se modifică și vor avea următorul cuprins:
Vehiculele feroviare trebuie să fie revizuite și reparate pe baza unei documentații tehnice care trebuie să conțină:
a) caietul de sarcini, elaborat de deținătorul vehiculului feroviar, care să prevadă cerințele pentru reviziile sau reparațiile planificate ale vehiculelor feroviare;
b) specificațiile tehnice utilizate în activitățile de întreținere a vehiculelor feroviare, elaborate de către entitatea responsabilă cu întreținerea (ERI) sau o entitate certificată pentru funcții de întreținere (FI) care a preluat funcția de efectuare a întreținerii, externalizată de o ERI [27], având la bază cerințele caietului de sarcini elaborat de deținătorul vehiculului feroviar și legislația de referință europeană și națională referitoare la întreținerea vehiculelor feroviare;
c) documentația tehnică de execuție (în cazul reparațiilor cu modernizare).
Documentele de la lit. a) și c) trebuie să fie avizate de Autoritatea Feroviară Română - AFER [31], respectiv documentele de la lit. b) trebuie să fie avizate de Autoritatea de Siguranță Feroviară Română - ASFR [31].
7. În anexă, la capitolul 5 punctul 5.1 „Structura caietului de sarcini pentru revizii și reparații planificate la vehiculele feroviare“, subpunctul nr. 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
2. CERINȚE ESENȚIALE [29]:
2.1. Siguranță;
2.2. Fiabilitate și disponibilitate;
2.3. Sănătate;
2.4. Protecția mediului;
2.5. Compatibilitate tehnică;
2.6. Accesibilitate.
8. În anexă, la capitolul 5 punctul 5.2 „Structura specificațiilor tehnice pentru elaborarea lucrărilor de revizie și reparare periodică preventivă a vehiculelor feroviare“, subpunctul nr. 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
2. CERINȚE ESENȚIALE [29]:
2.1. Siguranță;
2.2. Fiabilitate și disponibilitate;
2.3. Sănătate;
2.4. Protecția mediului;
2.5. Compatibilitate tehnică;
2.6. Accesibilitate.
9. În anexă, punctul nr. [7] din anexa „Documente de referință“ se modifică și va avea următorul cuprins:
[7] Hotărârea Guvernului nr. 108/2020 privind interoperabilitatea sistemului feroviar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 13 februarie 2020
10. În anexă, după punctul 26 din anexa „Documente de referință“ se introduc cinci noi puncte, punctele [27]-[31], cu următorul cuprins:
[27] Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/779 al Comisiei din 16 mai 2019 de stabilire a unor dispoziții detaliate privind un sistem de certificare a entităților responsabile cu întreținerea vehiculelor în temeiul Directivei (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 445/2011 al Comisiei;
[28] Directiva (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind siguranța feroviară;
[29] Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană;
[30] Hotărârea Guvernului nr. 309/2023 privind organizarea și funcționarea Autorității de Siguranță Feroviară Române - ASFR, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 10 aprilie 2023;
[31] Hotărârea Guvernului nr. 310/2023 privind organizarea și funcționarea Autorității Feroviare Române - AFER, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 11 aprilie 2023.