ORDIN nr. 179/2.089/20.892/2023

ORDIN Ministerul Afacerilor Interne
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1159 din 21 decembrie 2023
Entered into force
20.01.2024
Consolidated form as of
20.01.2024
Table of contents

Având în vedere prevederile:

art. 17 alin. (2) și ale art. 18 lit. b) și c) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

art. 3 alin. (1) și (2) și ale art. 11 lit. c) din Regulamentul de organizare și funcționare al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.490/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, cu modificările și completările ulterioare;

art. 27 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 23/2022 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 3 alin. (1) lit. b) și lit. d) pct. 2 și art. 10 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 22/2022 privind organizarea și funcționarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cu modificările și completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, ministrul muncii și solidarității sociale și ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse emit următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Dispozițiile generale de apărare împotriva incendiilor la spații și clădiri în care se organizează și funcționează servicii sociale, așa cum sunt definite în Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, și în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

(1) Furnizorii de servicii sociale care dețin spații și clădiri în care funcționează servicii sociale au obligația respectării dispozițiilor generale prevăzute în anexă.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), prezentele dispoziții nu se aplică în cazul serviciilor sociale pentru copii, persoane adulte cu dizabilități și persoane victime ale violenței domestice, organizate ca/în apartamente.

Articolul 3

Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Marian-Cătălin Predoiu Ministrul muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Natalia-Elena Intotero

ANEXĂ

DISPOZITII GENERALE

de apărare împotriva incendiilor la spații și clădiri

în care se organizează și funcționează servicii sociale

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).