ORDIN nr. 2.564 din 11 decembrie 2023

ORDIN Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1162 din 21 decembrie 2023
Entered into force
21.12.2023
Consolidated form as of
21.12.2023

În considerarea dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 398/1997 privind trecerea unor regii autonome aeroportuare de sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii sub autoritatea consiliilor județene, cu modificările ulterioare,

ținând cont de Comunicarea Comisiei 2014/C99/03 cu privire la Orientările privind ajutoarele de stat destinate aeroporturilor și companiilor aeriene,

analizând Regulamentul (UE) 2017/1.084 al Comisiei din 14 iunie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 651/2014 în ceea ce privește ajutoarele pentru infrastructurile portuare și aeroportuare, pragurile de notificare pentru ajutoarele pentru cultură și pentru conservarea patrimoniului, ajutoarele pentru infrastructurile sportive și pentru infrastructurile de agrement multifuncționale, precum și schemele de ajutoare regionale de exploatare pentru regiunile ultraperiferice și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 702/2014 în ceea ce privește calcularea costurilor eligibile,

luând în considerare dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, cu modificările și completările ulterioare,

reținând prevederile Regulamentului (UE) 2023/1.315 al Comisiei din 23 iunie 2023 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat și a Regulamentului (UE) 2022/2.473 de declarare a anumitor categorii de ajutoare acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în producția, prelucrarea și comercializarea produselor pescărești și de acvacultură ca fiind compatibile cu piața internă, în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat,

în temeiul art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației emite următorul ordin:

Articolul I

Anexa la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 1.259/2019 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat de exploatare pentru aeroporturile regionale din România cu un trafic de maximum 200.000 de pasageri pe an, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 13 martie 2019, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 1

(1) Schema de ajutor de stat de exploatare pentru aeroporturile regionale din România cu un trafic de maximum 200.000 de pasageri pe an, denumită în continuare schemă, cuprinde condițiile de acordare în perioada 2019-2026 a alocațiilor de la bugetul local pentru acoperirea deficitului de finanțare a cheltuielilor de exploatare a aeroporturilor regionale cu un trafic de maximum 200.000 de pasageri pe an în cursul ultimelor două exerciții financiare dinaintea celui în care sunt acordate efectiv ajutoarele.

(2) Ajutoarele acordate potrivit prezentei scheme sunt compatibile cu piața internă în temeiul art. 107 alin. (3) din Tratat și sunt exceptate de la obligația de notificare prevăzută la art. 108 alin. (3) din Tratat dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu Piața comună în aplicarea art. 107 și 108 din TFUE, cu modificările și completările ulterioare.

2. La articolul 2, litera b) se abrogă.

3. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 3

Schema de ajutor de stat se aplică aeroporturilor regionale din România cu un trafic de maximum 200.000 de pasageri pe an și un trafic de mărfuri mai mic de 200.000 tone în cursul ultimelor două exerciții financiare dinaintea celui în care sunt acordate efectiv ajutoarele.

4. La articolul 4 litera n), punctele (i) și (ii) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(i) în cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată (alta decât o IMM care există de cel puțin 3 ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, o IMM care îndeplinește condiția prevăzută la art. 21 alin. (3) lit. (b) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 și care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziții, «societate cu răspundere limitată» se referă în special la tipurile de societăți comerciale menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului, iar «capital social» include, dacă este cazul, orice capital suplimentar;

(ii) în cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății (alta decât o IMM care există de cel puțin trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, o IMM care îndeplinește condiția prevăzută la art. 21 alin. (3) lit. (b) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 și care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, «o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății» se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE.

5. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 6

Perioada de valabilitate a prezentei scheme este de la data intrării în vigoare, respectiv data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 31 decembrie 2026.

6. La articolul 10, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b) înregistrează un trafic de maximum 200.000 de pasageri pe an în cursul ultimelor două exerciții financiare dinaintea celui în care sunt acordate efectiv ajutoarele.

7. La articolul 11 alineatul (1), litera d) se abrogă.

8. La articolul 13, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Articolul 13

(1) Valoarea totală estimată a ajutorului de stat pentru perioada 2019-2026, potrivit prezentei scheme, este de 387.553 mii lei.

(2) Bugetul estimat defalcat pe ani este următorul:

AnulSuma (mii lei)201931.332202031.647202146.305202247.565202345.167202462.435202562.464202660.638Total387.553

9. La articolul 19, după primul alineat se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:

(2) Informațiile prevăzute în anexa III la Regulamentul (UE) nr. 651/2014 privind fiecare ajutor individual care depășește echivalentul în lei a 100.000 euro vor fi publicate pe pagina națională www.ajutordestat.ro.

10. La articolul 20, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:

(3) Furnizorii au obligația de a transmite Consiliului Concurenței, în formatul și în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat și de minimis, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 441/2022, toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel național.

Articolul II

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de administrator al schemei, completează în platforma SANI („State Aid Notification Interactive“) o fișă de informații sintetice referitoare la prezenta procedură de ajutor de stat în formatul standard prevăzut în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratat, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.

Articolul III

În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de administrator al schemei, va informa Consiliul Concurenței cu privire la intrarea în vigoare a prezentului ordin, precum și a oricărei modificări aduse măsurii de sprijin, în termen de maximum 5 zile de la momentul la care acest eveniment a avut loc.

Articolul IV

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Marin Țole, secretar de stat

București, 11 decembrie 2023.

Nr. 2.564.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).