(1) Comisia de organizare a concursului are, în principal, următoarele atribuții:
1. centralizează cererile de înscriere, întocmește listele de înscriere, verifică îndeplinirea de către candidați a condițiilor legale de participare la concurs, întocmește și publică lista candidaților care îndeplinesc condițiile legale de participare la concurs și publică lista finală a candidaților;
2. controlează și îndrumă acțiunile privind organizarea și desfășurarea concursului, constând, în principal, în: identificarea și, după caz, închirierea spațiilor adecvate pentru susținerea probelor, procurarea necesarului de rechizite, asigurarea asistenței medicale pe parcursul desfășurării probelor și a pazei necesare pentru păstrarea ordinii publice la centrul de concurs, asigurarea cheltuielilor prevăzute de lege pentru membrii comisiilor;
3. solicită Inspecției Judiciare, prin președintele comisiei, întocmirea raportului de verificare a integrității și conduitei morale și profesionale a candidaților la funcția de inspector judiciar;
4. înaintează Inspecției Judiciare copii ale fișelor de evaluare și ale rapoartelor de evaluare existente în evidența Consiliului Superior al Magistraturii, precum și traseul profesional al candidaților;
5. atribuie un cod numeric fiecărui candidat înscris la concurs, întocmește un proces-verbal în care consemnează corespondența dintre numele candidatului și codul numeric atribuit și ia măsuri pentru ca aceste date să fie accesibile unui număr restrâns de persoane, care desfășoară în concret activități ce presupun în mod necesar cunoașterea identității candidatului;
6. comunică fiecărui candidat codul numeric care i-a fost atribuit;
7. asigură securizarea subiectelor, a baremelor de evaluare și notare și a lucrărilor scrise la sediul Institutului Național al Magistraturii și în timpul transportului acestora, precum și păstrarea ordinii publice la centrul de concurs;
8. asigură confecționarea ștampilelor-tip pentru concurs, numerotate;
9. întocmește pentru fiecare candidat fișele de notare pentru interviu;
10. instruiește responsabilii de sală;
11. repartizează candidații pe săli, în ordine alfabetică, pentru proba scrisă și pentru interviu și dispune afișarea listelor pe ușile sălilor în care se desfășoară probele, precum și publicarea acestora pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, cu cel puțin 24 de ore înainte de susținerea probelor;
12. preia de la comisia de examinare subiectele, baremele de evaluare și notare pentru proba scrisă, în plicuri distincte, închise și sigilate, precum și grila de evaluare pentru interviu;
13. asigură randomizarea și multiplicarea subiectelor pentru proba scrisă, în funcție de numărul candidaților, sigilând apoi plicurile care conțin necesarul de subiecte pentru fiecare sală;
14. distribuie candidaților subiectele multiplicate pentru proba scrisă și comunică timpul stabilit pentru rezolvarea întrebărilor odată cu subiectele;
15. afișează baremul de evaluare și notare la centrul de concurs, după încheierea probei scrise, și asigură publicarea acestuia și a subiectelor pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii;
16. în ziua desfășurării probei scrise, preia lucrările scrise și ia măsuri în vederea corectării lor;
17. ia măsuri pentru ca în spațiile în care își desfășoară activitatea comisiile ori se desfășoară probele de concurs să nu pătrundă persoane străine, neautorizate de comisie sau neprevăzute de prezentul regulament;
18. predă și preia lucrările scrise de la membrii comisiei de soluționare a contestațiilor, cu ocazia soluționării contestațiilor la rezultatele interviului și ale probei scrise, și preia procesele-verbale cuprinzând deciziile comisiei;
19. calculează punctajul obținut de fiecare candidat la fiecare probă în parte și publică rezultatul final al fiecărei probe;
20. asigură publicarea pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii a listelor cu rezultatele concursului;
21. analizează desfășurarea și rezultatele concursului și prezintă concluziile Secției pentru procurori;
22. informează de îndată Secția pentru procurori cu privire la orice situație deosebită a cărei rezolvare nu este prevăzută în prezentul regulament, precum și cu privire la orice situație care impune anularea unor subiecte, cum ar fi pierderea, deteriorarea ori desecretizarea unui subiect;
23. propune Secției pentru procurori eventualele modificări în modul de organizare și desfășurare a concursului;
24. îndeplinește orice alte atribuții necesare bunei organizări și desfășurări a concursului.
(3) Membrii comisiei de organizare a concursului își desfășoară activitatea în timpul programului normal de lucru de la Institutul Național al Magistraturii sau, după caz, Consiliul Superior al Magistraturii. În mod excepțional, în situații temeinic justificate, membrii comisiei de organizare își pot desfășura activitatea și în afara programului normal de lucru, cu aprobarea președintelui comisiei de organizare a concursului.