ORDIN nr. 29/21/2024

ORDIN Ministerul Agriculturii ?i Dezvoltării Rurale
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 128 din 15 februarie 2024
Entered into force
15.02.2024
Consolidated form as of
15.02.2024

Având în vedere Referatul de aprobare al Direcției generale politici agricole nr. 224.395 din 26.01.2024,

ținând cont de prevederile:

Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1.069/2009, (CE) nr. 1.107/2009, (UE) nr. 1.151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2.031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1.099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului;

Regulamentului (UE) 2016/2.031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 625/2014 și (UE) nr. 1.143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului;

art. 45 și art. 46 alin. (2), art. 47, art. 48, art. 57-59, anexa III pct. 6 din Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului;

Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/2.072 al Comisiei din 28 noiembrie 2019 de stabilire a unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/2.031 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 690/2008 al Comisiei și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2.019 al Comisiei;

Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1.715 al Comisiei din 30 septembrie 2019 de stabilire a normelor privind funcționarea sistemului de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale și a componentelor sistemice ale acestuia ( „Regulamentul IMSOC“);

Regulamentului delegat (UE) 2021/2.305 al Comisiei din 21 octombrie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului cu norme privind cazurile și condițiile în care produsele ecologice și produsele în conversie sunt scutite de controalele oficiale la posturile de control la frontieră, locul de efectuare a controalelor oficiale pentru astfel de produse și de modificare a Regulamentelor delegate (UE) 2019/2.123 și (UE) 2019/2.124 ale Comisiei;

Regulamentului delegat (UE) 2021/2.306 al Comisiei din 21 octombrie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului cu norme privind controalele oficiale asupra transporturilor de produse ecologice și de produse în conversie destinate importului în Uniune și privind certificatul de inspecție;

Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/2.307 al Comisiei din 21 octombrie 2021 de stabilire a normelor privind documentele și notificările necesare pentru produsele ecologice și produsele în conversie destinate importului în Uniune;

Regulamentului delegat (UE) 2019/2.123 al Comisiei din 10 octombrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele pentru cazurile și condițiile în care se pot efectua controale de identitate și controale fizice vizând anumite mărfuri la punctele de control și în care se pot efectua controale documentare la distanță de posturile de inspecție la frontieră;

Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al președintelui Autorității Vamale Române nr. 120/4.724/2022 privind aprobarea Normei pentru siguranța alimentelor de origine nonanimală care stabilește condițiile în care se derulează operațiunile de import, export și comerț intraunional de produse și alte ingrediente alimentare de origine nonanimală supuse controlului oficial pentru siguranța alimentelor;

art. 5 alin. (5) și art. 12 și 13 din Legea nr. 150/2004 privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale, republicată,

în temeiul prevederilor:

art. 9 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele ecologice, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările și completările ulterioare;

art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare;

art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale și președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emit prezentul ordin.

Capitolul I — Prevederi generale și definiții ↑ Contents

Articolul 1

Prezentul ordin stabilește cadrul juridic național cu privire la controlul oficial al produselor ecologice și în conversie provenite din țări terțe la introducerea acestora în România, în conformitate cu prevederile art. 45 din Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului, denumit în continuare R (UE) 2018/848, prin utilizarea sistemului electronic TRACES.NT, în conformitate cu art. 5-11 din Regulamentul delegat (UE) 2021/2.306 al Comisiei din 21 octombrie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului cu norme privind controalele oficiale asupra transporturilor de produse ecologice și de produse în conversie destinate importului în Uniune și privind certificatul de inspecție, denumit în continuare R (UE) 2021/2.306, precum și plasarea acestora sub regimul vamal de punere în liberă circulație pe teritoriul României sau sub unul din regimurile vamale speciale prevăzute la art. 7 din R (UE) 2021/2.306.

Articolul 2

În sensul prezentului ordin, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) producție ecologică - utilizarea, inclusiv pe durata perioadei de conversie menționate la art. 10 din R (UE) 2018/848, a unor metode de producție conforme cu R (UE) 2018/848, în toate etapele producției, pregătirii și distribuției;

b) etapă a producției, pregătirii și distribuției - orice etapă, începând cu producția primară a unui produs ecologic, continuând cu depozitarea, prelucrarea, transportul și vânzarea sau furnizarea către consumatorul final, inclusiv, după caz, etichetarea, publicitatea, importul, exportul și activitățile de subcontractare;

c) produs ecologic - un produs care provine din producția ecologică, altul decât un produs obținut în timpul perioadei de conversie menționate la art. 10 din R (UE) 2018/848. Produsele obținute din vânatul sau pescuitul animalelor sălbatice nu sunt considerate produse ecologice;

d) conversie - tranziția de la producția neecologică la producția ecologică într-o anumită perioadă de timp, pe parcursul căreia se aplică dispozițiile R (UE) 2018/848 privind producția ecologică;

e) produs în conversie - un produs obținut în perioada de conversie menționată la art. 10 din R (UE) 2018/848;

f) produs alimentar - orice substanță sau produs, indiferent dacă este prelucrat, parțial prelucrat sau neprelucrat, destinat sau prevăzut în mod rezonabil a fi ingerat de oameni;

g) prelucrare - orice acțiune care modifică în mod semnificativ produsul inițial, inclusiv prin încălzire, afumare, sărare, coacere, uscare, marinare, extragere, extrudare sau o combinație a acestor procedee;

h) produse neprelucrate - produse alimentare care nu au fost prelucrate și include produsele care au fost divizate, separate, tranșate, decupate, dezosate, tocate, jupuite, măcinate, tăiate, curățate, decorticate, măcinate, răcite, înghețate, congelate sau decongelate;

i) produse prelucrate - produse alimentare care rezultă prin prelucrarea produselor neprelucrate. Aceste produse pot să conțină ingrediente necesare fabricării lor sau care le conferă caracteristici specifice;

j) pregătire - operațiunile de conservare sau de prelucrare a produselor ecologice ori în conversie sau orice altă operațiune efectuată asupra unui produs neprelucrat, fără modificarea produsului inițial, cum ar fi sacrificarea, tranșarea, curățarea ori măcinarea, precum și ambalarea, etichetarea sau modificările în ceea ce privește etichetarea referitoare la producția ecologică;

k) hrană pentru animale (sau „produse pentru hrana animalelor“) - orice substanță sau produs, inclusiv aditivii, indiferent dacă sunt prelucrate, parțial prelucrate sau neprelucrate, destinate utilizării ca hrană orală pentru animale;

l) introducere pe piață - deținerea produselor alimentare sau a hranei pentru animale în scopul vânzării, inclusiv oferirea pentru vânzare sau orice altă formă de transfer, indiferent dacă este gratuită sau nu, și însăși vânzarea, distribuția și alte forme de transfer;

m) etichetare - orice mențiune, indicație, marcă de fabrică sau de comerț, imagine sau simbol legat de un produs care este aplicat pe orice ambalaj, document, anunț, etichetă, inel sau manșetă care însoțește sau menționează produsul respectiv;

n) certificat - documentul menționat la art. 35 alin. (1) din R (UE) 2018/848;

o) certificat de inspecție (CI) - „certificat oficial“ - un document scris sau electronic semnat de inspectorul autorizat și care asigură conformitatea cu una sau mai multe dintre cerințele prevăzute în normele menționate la art. 1 alin. (2) lit. (i) din Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1.069/2009, (CE) nr. 1.107/2009, (UE) nr. 1.151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2.031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1.099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului, denumit în continuare R (UE) 2017/625, și al cărui model este prevăzut în anexa Partea I la R (UE) 2021/2.306;

p) extrasul certificatului de inspecție - documentul care însoțește fiecare dintre loturile rezultate în urma divizării unui transport, precum și ca urmare a plasării sub un regim vamal de încheiere a unuia dintre regimurile vamale de antrepozitare sau perfecționare activă sub care loturile de mărfuri au fost plasate inițial, al cărui model este prevăzut în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2.307 al Comisiei din 21 octombrie 2021 de stabilire a normelor privind documentele și notificările necesare pentru produsele ecologice și produsele în conversie destinate importului în Uniune, denumit în continuare R (UE) 2021/2.307, care este vizat de către autoritatea definită la lit. dd);

q) lot - cantitate de produse având unul sau mai multe coduri din Nomenclatura combinată, care face obiectul unui certificat unic de inspecție, expediat cu aceleași mijloace de transport și importat din aceeași țară terță;

r) transport - un transport, astfel cum este definit la art. 3 pct. 37 din R (UE) 2017/625, de produse destinate a fi introduse pe piață în Uniune ca produse ecologice sau produse în conversie; cu toate acestea, în cazul produselor ecologice și al produselor în conversie scutite de controalele oficiale la posturile de control la frontieră în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2021/2.305 al Comisiei din 21 octombrie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului cu norme privind cazurile și condițiile în care produsele ecologice și produsele în conversie sunt scutite de controalele oficiale la posturile de control la frontieră, locul de efectuare a controalelor oficiale pentru astfel de produse și de modificare a Regulamentelor delegate (UE) 2019/2.123 și (UE) 2019/2.124 ale Comisiei, denumit în continuare R (UE) 2021/2.305, înseamnă o cantitate de produse încadrate la unul sau mai multe coduri din Nomenclatura combinată, care face obiectul unui singur certificat de inspecție, este transportată cu același mijloc de transport și importată din aceeași țară terță;

s) post de control/inspecție la frontieră - un loc, inclusiv toate facilitățile existente în acest loc, desemnat de un stat membru pentru efectuarea controalelor oficiale prevăzute la art. 47 alin. (1) din R (UE) 2017/625;

t) punct de punere în liberă circulație - punct de punere în liberă circulație în care se efectuează controale oficiale asupra produselor ecologice și a produselor în conversie scutite de controale oficiale la posturile de control la frontieră în conformitate cu R (UE) 2021/2.305;

u) punct de control - un punct de control, altul decât un post de control la frontieră, astfel cum se menționează la art. 53 alin. (1) lit. (a) din R (UE) 2017/625;

v) control documentar - înseamnă un control documentar, astfel cum este definit la art. 3 pct. 41 din R (UE) 2017/625;

w) control de identitate - o inspecție vizuală efectuată pentru a verifica dacă conținutul și etichetele unui transport, inclusiv marcajele de pe animale, sigiliile și mijloacele de transport, corespund informațiilor furnizate în certificatele oficiale, în atestatele oficiale și în alte documente de însoțire;

x) control fizic - un control asupra animalelor sau a bunurilor și, după caz, verificări ale ambalajelor, ale mijloacelor de transport, ale etichetelor și ale temperaturii, prelevarea de eșantioane în vederea analizării, testării sau diagnosticării și orice alt control necesar pentru verificarea respectării normelor menționate la art. 1 alin. (2) lit. (i) din R (UE) 2017/625;

y) sigiliu electronic calificat - sigiliu electronic avansat care este creat de un dispozitiv de creare a sigiliilor electronice calificat și care se bazează pe un certificat calificat pentru sigiliile electronice;

z) primul destinatar - o persoană fizică sau juridică stabilită în Uniunea Europeană (Uniune) și supusă sistemului de control menționat în R (UE) 2018/848, căreia importatorul îi livrează transportul după punerea în liberă circulație și care îl primește în vederea pregătirii și/sau comercializării ulterioare;

aa) destinatar - persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune și supusă sistemului de control menționat în R (UE) 2018/848, căreia importatorul îi livrează lotul rezultat din divizarea unui transport după punerea în liberă circulație și care îl primește în vederea pregătirii și/sau comercializării ulterioare;

bb) importator - persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune și supusă sistemului de control menționat în R (UE) 2018/848, care prezintă transportul pentru punerea în liberă circulație în Uniune, fie personal, fie prin intermediul unui reprezentant;

cc) operator responsabil de transport - fie importatorul, fie o persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune care prezintă transportul la postul de control/inspecție la frontieră în numele importatorului;

dd) autoritatea competentă de control al importurilor de produse ecologice și de produse în conversie - Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, denumită în continuare ANSVSA, reprezentată de direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București, prin structurile proprii cu atribuții în controlul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor al produselor importate pe teritoriul României, care efectuează controale oficiale, la posturile de control la frontieră de primă sosire în Uniune, în conformitate cu art. 47 din R (UE) 2017/625, desemnate în conformitate cu art. 59 din R (UE) 2017/625 și în punctele de punere în liberă circulație asupra produselor ecologice și produselor în conversie scutite de la controalele oficiale la posturile de control la frontieră, în conformitate cu R (UE) 2021/2.305;

ee) antrepozit vamal - spațiu de depozitare sau orice alt amplasament autorizat pentru acest regim de către autoritățile vamale și sub supraveghere vamală, în care mărfurile pot fi depozitate conform condițiilor prevăzute la art. 240 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, denumit în continuare R (UE) nr. 952/2013, și la pct. 32 și 33 ale art. 1 și art. 203 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 al Comisiei din 28 iulie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele detaliate ale anumitor dispoziții ale Codului vamal al Uniunii;

ff) perfecționare activă - regim vamal care permite folosirea mărfurilor neunionale pe teritoriul vamal al Uniunii, pentru a le supune uneia sau mai multor operațiuni de prelucrare, fără ca aceste mărfuri să fie supuse taxelor la import, altor taxe conform altor dispoziții relevante în vigoare sau măsurilor de politică comercială, în măsura în care acestea nu interzic introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii sau scoaterea lor din aceasta, conform art. 256 din R (UE) nr. 952/2013;

gg) antrepozitare vamală - regim vamal sub care sunt plasate mărfurile neunionale în vederea depozitării în spații sau în orice alte amplasamente autorizate pentru acest regim de către autoritățile vamale și sub supraveghere vamală (antrepozite vamale), conform art. 240 din R (UE) nr. 952/2013;

hh) țări terțe cu echivalență - țările terțe care au fost recunoscute în scopul echivalenței în temeiul art. 33 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91, inclusiv cele recunoscute în temeiul măsurii tranzitorii prevăzute la art. 58 din R (UE) 2018/848. Recunoașterea respectivă a țărilor terțe expiră la 31 decembrie 2026;

ii) verificarea lotului - verificarea efectuată de autoritatea competentă relevantă de control al importurilor de produse ecologice și de produse în conversie în cadrul controalelor oficiale prevăzute în R (UE) 2017/625, în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor R (UE) 2018/848, ale R (UE) 2017/625 și ale R (UE) 2021/2.306, prin verificări sistematice ale documentelor, prin controale aleatorii ale identității și, după caz, în funcție de propria evaluare a riscurilor, prin controale fizice, înaintea plasării sub unul din regimurile vamale în Uniune, în conformitate cu art. 4 din R (UE) 2021/2.306;

jj) declarație vamală - actul prin care o persoană indică dorința de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal, menționând, dacă este cazul, procedura specifică care urmează să fie aplicată, sub forma și în modalitatea prevăzute de legislația în vigoare în conformitate cu R (UE) nr. 952/2013;

kk) notificare prealabilă a sosirii - notificare prevăzută la art. 3 din R (UE) 2021/2.307, respectiv notificarea prealabilă către autoritățile competente cu privire la sosirea transportului la postul de control la frontieră sau la punctul de punere în liberă circulație, prin completarea și transmiterea în Sistemul de control al comerțului și de expertiză (TRACES.NT) menționat la art. 2 pct. 36 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1.715 al Comisiei din 30 septembrie 2019 de stabilire a normelor privind funcționarea sistemului de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale și a componentelor sistemice ale acestuia, a părții relevante din certificatul de inspecție în conformitate cu modelul și cu notele prevăzute în anexa la R (UE) 2021/2.306.

Capitolul II — Autorități responsabile ↑ Contents

Articolul 3

(1) În vederea punerii în aplicare a prevederilor prezentului ordin sunt responsabile următoarele autorități:

a) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), autoritatea națională competentă pentru acordarea, actualizarea drepturilor de acces și validarea cererilor de acces în sistemul informatizat TRACES.NT ale importatorilor de produse ecologice și de produse în conversie și ale organismelor de control aprobate de MADR, în conformitate cu prevederile R (UE) 2021/2.306;

b) ANSVSA, autoritatea competentă relevantă de control al importurilor de produse ecologice și de produse în conversie provenite din țări terțe, pentru vizarea certificatelor de inspecție și a extraselor certificatului de inspecție, după caz.

(2) Când loturile de produse ecologice și de produse în conversie provenite din țări terțe sunt introduse în Uniunea Europeană prin România, verificarea loturilor, vizarea certificatelor de inspecție și a extraselor certificatului de inspecție se fac de către inspectorii din posturile de control/inspecție la frontieră sau punctele de punere în liberă circulație.

(3) Atunci când produsele ecologice și produsele în conversie sunt introduse în Uniunea Europeană prin punctele de intrare/punctele de punere în liberă circulație aflate pe teritoriul unui alt stat membru, acestea se verifică de către inspectorii desemnați din cadrul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București, care vizează certificatele de inspecție sau extrasele certificatelor de inspecție, atunci când transporturile de produse ecologice și de produse în conversie urmează a fi supuse unor distribuiri în loturi sau sunt scoase de sub unul dintre regimurile vamale speciale sub care au fost plasate.

Capitolul III — Atribuțiile specifice autorităților responsabile ↑ Contents

Articolul 4

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are următoarele atribuții:

a) acordă, actualizează drepturile de acces și validează cererile de acces în sistemul informatizat TRACES.NT, ale organismelor de control aprobate de MADR;

b) acordă, actualizează drepturile de acces, validează cererile de acces și suspendă/șterge/modifică conturile utilizatorilor în caz de retragere, reziliere, transfer către un alt organism de control, în sistemul informatizat TRACES.NT, ale importatorilor de produse ecologice și de produse în conversie prin intermediul organismelor de control aprobate de MADR;

c) pune la dispoziția celor interesați lista importatorilor de produse ecologice și de produse în conversie înregistrați în sistemul de agricultură ecologică;

d) informează ANSVSA atunci când există suspiciuni/sunt identificate neconformități în privința produselor ecologice și a produselor în conversie importate;

e) notifică organismele de control și țările terțe prin sistemul informatic pentru agricultură ecologică (OFIS) atunci când primesc informații de la ANSVSA privind încălcări ale legislației producției ecologice în cazul produselor importate din țări terțe, informează organismele de control în cauză și solicită verificări;

f) efectuează controale oficiale la importul plantelor, produselor vegetale și altor obiecte reglementate în posturile de control la frontieră în care este organizat control fitosanitar oficial;

g) inspectorii fitosanitari oficiali din cadrul Autorității Naționale Fitosanitare bifează caseta din partea II a DSCI-PP: „Confirm că am consultat și verificat rezultatul controalelor oficiale aferente privind [numărul de referință al CI]“, atunci când operatorul a introdus un link către CI în DSCI-PP și finalizează DSCI-PP în funcție de decizia înregistrată în caseta 30 din certificatul de inspecție.

Articolul 5

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor are următoarele atribuții:

a) acordă și actualizează drepturile de acces în sistemul informatizat TRACES.NT al utilizatorilor din cadrul autorității competente relevante de control al importurilor de produse ecologice și de produse în conversie, de la nivel central și județean/al municipiului București, precum și al utilizatorilor personalului vamal desemnat din cadrul structurilor vamale de la nivel central, regional și local;

b) verifică toate documentele care însoțesc transportul de produse ecologice și de produse în conversie;

c) verifică conformitatea produselor cu informațiile din documentele însoțitoare, pentru a se asigura că acestea din urmă corespund cu marfa transportată și cu eticheta produsului; la verificarea etichetei produsului ecologic se vor avea în vedere prevederile art. 30 și 32 din R (UE) 2018/848, respectiv prezența mențiunilor referitoare la modul de producție ecologic, denumirea și codul organismului de control care a certificat produsul și prezența pe eticheta produsului a siglei unionale specifice modului de producție ecologic;

d) verifică conformitatea produselor în cadrul controalelor oficiale prevăzute în R (UE) 2017/625, R (UE) 2021/2.305, R (UE) 2021/2.306, R (UE) 2021/2.307, Regulamentul delegat (UE) 2019/2.123 al Comisiei din 10 octombrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele pentru cazurile și condițiile în care se pot efectua controale de identitate și controale fizice vizând anumite mărfuri la punctele de control și în care se pot efectua controale documentare la distanță de posturile de inspecție la frontieră, prin verificări sistematice ale documentelor, prin controale ale identității și controale fizice, care includ și prelevarea de probe, după caz, înaintea divizării în loturi sau plasării sub unul dintre regimurile vamale de punere în liberă circulație, antrepozitare vamală sau perfecționare activă;

e) vizează cu un sigiliu electronic calificat în caseta 30 a certificatului de inspecție, în conformitate cu decizia luată asupra transportului; vizează certificatul de inspecție în TRACES.NT cu un sigiliu electronic calificat;

f) efectuează controale suplimentare în cazul transporturilor de produse cu risc ridicat menționate la art. 8 din Regulamentul delegat (UE) 2021/1.698 al Comisiei din 13 iulie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului cu cerințe procedurale pentru recunoașterea autorităților de control și a organismelor de control care sunt competente să efectueze controale în ceea ce privește operatorii ecologici certificați, grupurile de operatori ecologici certificate și produsele ecologice din țări terțe, precum și cu norme privind supravegherea respectivelor autorități de control și organisme de control și controalele și alte acțiuni care trebuie efectuate de respectivele autorități de control și organisme de control, denumit în continuare R (UE) 2021/1.698, și la art. 6 alin. (2) din R (UE) 2021/2.306, efectuând controale de identitate și fizice sistematice, prelevă cel puțin un eșantion reprezentativ din transporturi și verifică documentația menționată la art. 16 alin. (6) din R (UE) 2021/1.698;

g) informează MADR în cazul transporturilor care nu pot fi puse în liberă circulație în caz de nerespectare a prevederilor legislației privind importul de produse ecologice și de produse în conversie, cazurile de contaminare cu produse sau substanțe neautorizate în temeiul art. 9 alin. (3) primul paragraf din R (UE) 2018/848 pentru utilizarea în producția ecologică în cazul probelor de produse ecologice prelevate de ANSVSA, completând anexa la prezentul ordin;

h) desemnează posturile de control la frontieră și punctele de control, prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, al ministrului administrației și internelor, al ministrului mediului și gospodăririi apelor, al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 30/366/337/1.511/577/2004 pentru aprobarea Listei posturilor de inspecție la frontieră, a punctelor de control, a punctelor de intrare și a punctelor de ieșire în care sunt organizate controale sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și programul de lucru al acestora, cu modificările și completările ulterioare, în scopul efectuării de controale oficiale asupra produselor ecologice și a produselor în conversie, care fac obiectul controalelor oficiale la posturile de control la frontieră în temeiul art. 45 alin. (5) din R (UE) 2018/848;

i) desemnează posturile de control la frontieră și punctele de control ca puncte de punere în liberă circulație, prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, al ministrului administrației și internelor, al ministrului mediului și gospodăririi apelor, al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 30/366/337/1.511/577/2004, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care acestea urmează să fie utilizate pentru a efectua controale asupra produselor ecologice și a produselor în conversie, exceptate de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de control la frontieră;

j) înregistrează și actualizează în sistemul TRACES.NT punctele de punere în liberă circulație, aflate în responsabilitatea sa, în care se efectuează controale la import privind produsele ecologice și produsele în conversie, exceptate de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de control la frontieră.

Articolul 6

(1) În cazul produselor ecologice și al produselor în conversie importate din țări terțe, care au fost plasate sub unul dintre regimurile vamale speciale de antrepozitare vamală sau perfecționare activă și sunt supuse uneia sau mai multor pregătiri, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) și (2) din R (UE) 2021/2.306, ANSVSA, prin structurile teritoriale, are următoarele atribuții:

a) verifică transportul în conformitate cu prevederile art. 6 din R (UE) 2021/2.306, înainte de a se efectua prima pregătire;

b) verifică în caseta 23 a certificatului de inspecție numărul de referință al declarației vamale prin care mărfurile au fost plasate sub regimul de antrepozitare vamală sau perfecționare activă;

c) după pregătirile menționate la art. 7 alin. (1) din R (UE) 2021/2.306, înaintea punerii în liberă circulație, verifică transportul și vizează certificatul de inspecție în conformitate cu art. 6 din R (UE) 2021/2.306.

(2) În cazul transporturilor de produse care urmează a fi supuse unor divizări în loturi, ANSVSA, prin structurile teritoriale:

a) verifică și vizează certificatul de inspecție în conformitate cu art. 6 din R (UE) 2021/2.306;

b) verifică loturile rezultate în urma divizării în conformitate cu art. 6 alin. (1)-(2) și vizează extrasul certificatului de inspecție în TRACES.NT cu un sigiliu electronic calificat;

c) după divizarea transportului, în scopul punerii în liberă circulație, efectuează verificarea lotului în conformitate cu art. 6 alin. (1) și (2) din R (UE) 2021/2.306 și vizează extrasul certificatului de inspecție în TRACES.NT cu un sigiliu electronic calificat;

d) pentru fiecare dintre loturile rezultate în urma divizării, importatorul menționat în caseta 12 a certificatului de inspecție transmite prin sistemul informatizat TRACES.NT către autoritatea competentă relevantă de control al importurilor de produse ecologice și de produse în conversie un extras al certificatului de inspecție, în conformitate cu modelul și notele prezentate în anexa la R (UE) 2021/2.307. După verificarea lotului, autoritatea competentă relevantă de control al importurilor de produse ecologice și de produse în conversie vizează extrasul certificatului de inspecție cu un sigiliu electronic calificat. Verificarea lotului și vizarea extrasului certificatului de inspecție se efectuează de către autoritatea competentă relevantă de control al importurilor de produse ecologice și de produse în conversie în statul membru în care lotul este pus în liberă circulație sau plasat sub un alt regim vamal în Uniune;

e) în cazul transporturilor care fac obiectul controalelor oficiale la posturile de control/inspecție la frontieră menționate la art. 6 alin. (4) din R (UE) 2021/2.306, punerea în liberă circulație a transportului se permite numai pe baza prezentării unui document sanitar comun de intrare (DSCI) finalizat în mod corespunzător în conformitate cu art. 57 alin. (2) lit. (b) din R (UE) 2017/625 și a unui certificat de inspecție vizat în conformitate cu art. 6 alin. (6) din R (UE) 2021/2.306, care menționează faptul că transportul poate fi pus în liberă circulație.

Capitolul IV — Obligațiile importatorilor ↑ Contents

Articolul 7

(1) Importatorii de produse ecologice și de produse în conversie au următoarele obligații:

a) să fie înregistrați ca operatori în agricultura ecologică, conform prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 45/2022 pentru aprobarea regulilor privind înregistrarea activității operatorilor/grupurilor de operatori în agricultura ecologică, cu completările ulterioare, și să se supună controlului efectuat de un organism de control aprobat, în conformitate cu art. 46 din R (UE) 2018/848;

b) să respecte regulile de producție ecologică prevăzute în R (UE) 2018/848 și în regulamentele delegate și de punere în aplicare;

c) să se înregistreze, în conformitate cu art. 9 din R (UE) nr. 952/2013, la autoritățile vamale care răspund de locul în care sunt stabiliți pentru punerea în liberă circulație pe piața Uniunii Europene a produselor ecologice și a produselor în conversie provenite din țări terțe, în vederea primirii numărului de identificare unic pe teritoriul vamal al Uniunii (EORI);

d) să solicite organismelor de control în cauză acces în sistemul informatic TRACES.NT;

e) în conformitate cu art. 3 din R (UE) 2021/2.307, să transmită o notificare prealabilă către organismul de control relevant și ANSVSA, pentru fiecare transport, cu privire la sosirea acestuia la postul de control/inspecție la frontieră sau la punctul de punere în liberă circulație, prin completarea casetei 20 în TRACES.NT, completarea și transmiterea în TRACES.NT a DSCI relevant și prin indicarea în caseta I.10 din respectivul DSCI a datei și a orei estimate de sosire la postul de control/inspecție la frontieră (PIF), și:

(i) selectează tipul de produs „Organic“ („Ecologic“) în caseta I.31 din partea I a DSCI din TRACES.NT și introduce în DSCI un link către CI;

(ii) notificarea prealabilă trebuie transmisă, în principiu, cu cel puțin o zi lucrătoare înainte de sosirea preconizată a transportului. Această condiție face obiectul unor derogări în cazul în care constrângeri logistice împiedică respectarea termenului, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1.013 al Comisiei din 16 aprilie 2019 privind notificarea prealabilă a transporturilor de anumite categorii de animale și de mărfuri care intră în Uniune;

f) să indice numărul certificatului de inspecție în declarația vamală menționată la art. 158 alin. (1) din R (UE) nr. 952/2013;

g) să păstreze, pentru o perioadă de cel puțin 3 ani, copia certificatului de inspecție sau extrasele certificatului de inspecție la dispoziția organismului de control;

h) să prezinte documentele însoțitoare, conform prevederilor prezentului ordin, și să se supună verificării inspectorilor autorității competente relevante de control al importurilor de produse ecologice și de produse în conversie;

i) să ia toate măsurile necesare, în conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/279 al Comisiei din 22 februarie 2021 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controalele și alte măsuri de asigurare a trasabilității și conformității în cadrul producției ecologice și etichetarea produselor ecologice, în caz de încălcări sau nereguli;

j) să informeze organismul de control cu care are încheiat contract despre orice încălcări și nereguli legate de produsele importate;

k) în cazul în care pentru punerea în liberă circulație pe teritoriul României a produselor ecologice și a produselor în conversie din țări terțe sunt prelevate probe de către inspectorii autorității competente relevante de control al importurilor de produse ecologice și de produse în conversie, importatorul are obligația de a transmite către organismul de control o copie a buletinului de analize;

l) să indice numărul certificatului de inspecție/extrasul certificatului de inspecție în declarația vamală pentru plasarea sub unul dintre regimurile vamale de punere în liberă circulație, antrepozitare vamală sau perfecționare activă;

m) să înscrie în caseta 23 a certificatului de inspecție numărul de referință al declarației vamale prin care au fost declarate mărfurile pentru regimul de antrepozitare vamală sau de perfecționare activă, potrivit modelului și notelor prezentate în anexa la R (UE) 2021/2.306.

(2) În cazul primului destinatar:

a) la primirea transportului, acesta completează caseta 24 a certificatului de inspecție pentru a certifica primirea acestuia, în condițiile prevăzute la art. 6 din R (UE) 2021/2.306;

b) completează și semnează caseta 31 a certificatului de inspecție la recepția produselor după punerea în liberă circulație, selectând o opțiune după efectuarea verificărilor prevăzute la pct. 6 din anexa III la R (UE) 2018/848.

Articolul 8

Produsele ecologice de origine animală, materialele germinative sau subprodusele de origine animală se supun regulilor de producție ecologică prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele ecologice, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Capitolul V — Dispoziții finale ↑ Contents

Articolul 9

În situația în care sistemul informatic TRACES.NT nu este disponibil, eliberarea certificatului de inspecție sau extrasului certificatului de inspecție se va realiza potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) din R (UE) 2021/2.306.

Articolul 10

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 464/98/2019 pentru aprobarea regulilor naționale privind importul de produse ecologice din țări terțe pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 24 octombrie 2019.

Articolul 11

Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 12

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Violeta Mușat, secretar de stat p. Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Dănuț Păle

ANEXĂ

CAZURI DE CONTAMINARE în conformitate cu art. 29 alin. (9) din Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului

1. Natura produsului contaminat:

Natura produsului contaminat

[ ] Aliment

[ ] Hrană pentru animale

[ ] Plantă

[ ] Alta (Vă rog să specificați.)

Detalii despre produs (numele produsului și codul de nomenclatură):

2. Volumul produselor contaminate (kilograme, litri sau, atunci când este relevant, numărul de unități):

Volumul [Vă rog să utilizați „.“ (punct) ca decimal de separare.]:

Unitate (kg, l, număr de unități):

3. Natura contaminării detectate:

Lista contaminanților detectați

Categoria (tipul contaminantului):

Contaminantul (denumirea substanței/produsului):

Nivelul de contaminare:

Unitatea:

Peste MRL:

Comentarii:

4. Nivelul din lanțul de aprovizionare unde s-a detectat contaminarea:

[ ] Producție

[ ] Preparare

[ ] Distribuție

[ ] Depozitare

[ ] Introducere pe piață

[ ] Import

[ ] Export

5. Produsul este:

[ ] Ambalat

[ ] Vrac

6. Sursa contaminării:

Sursa și cauza contaminării

[ ] Operatorul a folosit produse și substanțe care nu sunt autorizate în producția ecologică.

[ ] Amestecarea produselor ecologice sau în conversie cu produse neecologice sau în conversie

[ ] Vânzarea produselor neecologice sau în conversie ca produse ecologice

[ ] Operatorul nu a luat măsurile de precauție prevăzute în art. 28 alin. (1) din R (EU) 2018/848.

[ ] Lipsa trasabilității

[ ] Contaminare produsă în etapele anterioare ale lanțului de aprovizionare (Vă rog să specificați care stadiu este cunoscut.)

[ ] Sursa și cauza nu au fost identificate (Vă rog să specificați motivul.)

[ ] Alta (Vă rog să specificați.)

7. Măsuri luate:

[ ] Operatorul va prezenta un plan de acțiune în termenul stabilit pentru corectarea neconformității.

[ ] Îmbunătățirea implementării măsurilor de precauție și a controalelor pe care operatorul le-a pus în aplicare pentru a asigura conformitatea

[ ] Nicio referire la producția ecologică în etichetarea și publicitatea întregului lot sau a întregului ciclu de producție în cauză [cultură(i) sau animal(e) afectat(e) în conformitate cu art. 42 alin. (1) din R (UE) 2018/848]

[ ] Se cere o nouă perioadă de conversie.

[ ] Limitarea scopului certificării

[ ] Interzicerea comercializării produselor care se referă la producția ecologică pentru o anumită perioadă, în conformitate cu art. 42 alin. (2) din R (UE) 2018/848

[ ] Suspendarea certificatului

[ ] Retragerea certificatului

[ ] Nicio măsură luată întrucât nu a fost necesară

[ ] Alta (Vă rog să specificați.)

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).