HOTĂRÂRE nr. 29 din 12 martie 2024

HOTĂRÂRE Senatul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 15 martie 2024
Entered into force
15.03.2024
Consolidated form as of
15.03.2024

În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prinLegea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/74 din 6.03.2024,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind consolidarea cooperării polițienești în ceea ce privește prevenirea, depistarea și investigarea introducerii ilegale de migranți și a traficului de persoane, precum și privind consolidarea sprijinului acordat de Europol pentru prevenirea și combaterea unor astfel de infracțiuni și de modificare a Regulamentului (UE) 2016/794 - COM (2023) 754 final - respectă principiile subsidiarității și proporționalității.

Articolul 2

Senatul României:

1. consideră că prezenta propunere este consecventă cu noul Pact privind migrația și azilul, care prevede un răspuns european ferm la introducerea ilegală de migranți în interiorul și în afara UE, ca parte esențială a abordării cuprinzătoare a migrației;

2. apreciază propunerea de Regulament din perspectiva atingerii obiectivului general, de a consolida rolul Europol pentru prevenirea și combaterea introducerii ilegale de migranți și a traficului de persoane.

Articolul 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 12 martie 2024, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI, SORIN-MIHAI CÎMPEANU

București, 12 martie 2024.

Nr. 29.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).