ARTICOL UNIC
Normele de aplicare a Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.666/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 27 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La punctul 2.2, literele b), c) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:
b) actul de proprietate sau de folosință pentru sediul social/administrativ și pentru punctele de lucru, în original;
c) pentru conducătorii executivi ai societății - originalul diplomei de studii pentru absolvenții unei instituții de învățământ superior și al actului de absolvire a cursului în specialitatea detectiv particular ori originalul diplomei de studii pentru absolvenții facultăților de drept sau ai unei școli postliceale de detectivi particulari, după caz;
...........................................................................................................................
f) statutul cabinetului individual de detectiv particular, în original;
2. La punctul 2.2, literele g) și h) se abrogă.
3. După punctul 2.2^1 se introduce un nou punct, pct. 2.2^2, cu următorul cuprins:
2.2^2. Datele de identificare ale conducătorilor executivi se verifică de către inspectoratele de poliție județene sau, după caz, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, pe baza datelor și informațiilor cuprinse în evidențele specifice.
4. Punctul 2.7 se modifică și va avea următorul cuprins:
2.7. Reprezentantul unității de poliție realizează copii de pe actele prevăzute la pct. 2.2 lit. b), c) și f), pe care le certifică pentru conformitate cu originalul prin semnare. Originalul actelor prezentate se restituie pe loc, după realizarea și certificarea copiilor.
5. În tot cuprinsul normelor, sintagma „siguranță națională“ se înlocuiește cu sintagma „securitate națională“.