HOTĂRÂRE nr. 273 din 28 martie 2024

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 1 aprilie 2024
Entered into force
01.04.2024
Consolidated form as of
01.04.2024
Table of contents

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „RK, modernizare și dotare Spitalul Orășenesc Rupea, județul Brașov“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale orașul Rupea, județul Brașov, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian-Ioan Veștea Ministrul sănătății, Alexandru Rafila Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș

București, 28 martie 2024.

Nr. 273.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „RK, modernizare și dotare Spitalul Orășenesc Rupea, județul Brașov“Factori de riscFinanțarea investiției

Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Beneficiar: • Compania Națională de Investiții „CNI“ - S.A., pe perioada realizării investiției

• unitatea administrativ-teritorială orașul Rupea, după realizarea investiției

Amplasament: orașul Rupea, Str. Republicii nr. 128, județul Brașov

Indicatorii tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA),

101.872

mii lei

din care C + M

35.805

mii lei

Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții „CNI“ - S.A.,

97.104

mii lei

din care C + M

32.334

mii lei

Valoarea finanțată de unitatea administrativ-teritorială orașul Rupea,

4.768

mii lei

din care C + M

3.471

mii lei

(în prețuri valabile la data de 21.01.2023, 1 euro = 4,9209 lei)

Eșalonarea investiției: INV/C+M:

- Anul I

INV

34.855

mii lei

C + M

18.297

mii lei

- Anul II

INV

67.017

mii lei

C + M

17.508

mii lei

Capacități:

- suprafață desfășurată

mp

4.568,92

- regim de înălțime: clădirea principală a spitalului

S + P + 2E

clădirea boli infecțioase și spălătorie

P + 1E

Durata de execuție a investiției

luni

24

Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale orașul Rupea, județul Brașov, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).