În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei feroviare Craiova-Drobeta-Turnu Severin-Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteraneean“, lucrare de utilitate publică de interes național, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții de utilitate publică de interes național prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile - Programul Transport (P.T.) 2021-2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Marin Țole, secretar de stat p. Ministrul finanțelor, Mihai Diaconu, secretar de stat
București, 11 aprilie 2024.
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea liniei feroviare Craiova-Drobeta-Turnu Severin-Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteraneean“, lucrare de utilitate publică de interes național
Titular: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Beneficiar: Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.
Amplasament: județele: Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin
Indicatorii tehnico-economici:
mii lei20.102.856din care:construcții-montaj (inclusiv TVA)mii lei16.981.688- Eșalonarea investițieiINV/C + M• Anul Imii lei/mii lei1.005.000/849.000• Anul IImii lei/mii lei3.015.000/2.547.000• Anul IIImii lei/mii lei5.025.000/4.245.000• Anul IVmii lei/mii lei7.036.000/5.943.000• Anul Vmii lei/mii lei4.021.859/3.397.688- Capacități• lungime traseukm225,287- Durata de execuție a investițieiluni60
- Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA)
(prețuri valabile la data de 6.11.2023: 1 euro = 4,9701 lei),
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proiecta antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile - Programul Transport (P.T.) 2021-2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.