Având în vedere Referatul direcției transport naval nr. 45.063/2.194 din data de 19.03.2024 privind publicarea acceptării amendamentelor la Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, așa cum a fost amendată, adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MSC.521(106) a Comitetului de siguranță maritimă din 10 noiembrie 2022,
ținând cont de prevederile art. VIII (b)(vi) (2) (bb) și ale art. VIII (b) (vii) (2) din Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare (SOLAS 1974), la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979, și ale art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul transporturilor și infrastructurii emite prezentul ordin.
Se publică amendamentele la Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, așa cum a fost amendată, adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MSC.521(106) a Comitetului de siguranță maritimă din 10 noiembrie 2022, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 1 iulie 2024.
Ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu
București, 16 aprilie 2024.
ANEXĂ
REZOLUȚIA MSC.521(106)
privind amendamentele la Convenția internațională din 1974
pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, așa cum a fost
amendată, adoptate de Organizația Maritimă Internațională