ORDIN nr. 10 din 22 aprilie 2024

ORDIN Autoritatea Na?ională de Reglementare în Domeniul Energiei
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 26 aprilie 2024
Entered into force
26.04.2024
Consolidated form as of
26.04.2024
Table of contents

Având în vedere prevederile art. 17 din Regulamentul (UE) 2022/869 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2009, (UE) 2019/942 și (UE) 2019/943 și a Directivelor 2009/73/CE și (UE) 2019/944 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 347/2013 și ale art. 179 alin. (4) și (5) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) și ale art. 10 alin. (1) lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Articolul I

Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de transport al gazelor naturale, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 41/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 18 martie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (2), litera f) va avea următorul cuprins:

f) consum tehnologic - cantitatea de gaze naturale reprezentând consumul tehnologic din sistemul de transport al gazelor naturale, calculat pe baza Metodologiei de calcul al consumului tehnologic din sistemul de transport al gazelor naturale, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 85/2023;

2. La articolul 15, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

(3) ANRE poate lua în considerare, la stabilirea venitului reglementat, respectiv a venitului reglementat corectat, valoarea proiectelor de investiții estimate a se realiza în fiecare an al perioadei de reglementare, care se încadrează în categoriile prevăzute la pct. 14 din cadrul «Domeniilor tehnice prioritare» ale anexei I din Regulamentul (UE) 2022/869 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2009, (UE) 2019/942 și (UE) 2019/943 și a Directivelor 2009/73/CE și (UE) 2019/944 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 347/2013.

Articolul II

Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuție în sectorul gazelor naturale, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 217/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1109 din 28 decembrie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

La articolul 15, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:

(4) ANRE poate lua în considerare, la stabilirea venitului reglementat, respectiv a venitului reglementat corectat, valoarea proiectelor de investiții estimate a se realiza în fiecare an al perioadei de reglementare, care se încadrează în categoriile prevăzute la pct. 14 din cadrul «Domeniilor tehnice prioritare» ale anexei I din Regulamentul (UE) 2022/869 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2009, (UE) 2019/942 și (UE) 2019/943 și a Directivelor 2009/73/CE și (UE) 2019/944 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 347/2013.

Articolul III

Se aprobă Metodologia pentru evaluarea investițiilor în proiecte de interes comun în infrastructura energetică, inclusiv a riscurilor aferente acestora, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul IV

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 157/2015 privind aprobarea Metodologiei pentru evaluarea investițiilor în proiecte de interes comun în infrastructura de gaze, inclusiv a riscurilor aferente acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 5 noiembrie 2015, se abrogă.

Articolul V

Operatorii licențiați în sectorul gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea acestora.

Articolul VI

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, George-Sergiu Niculescu

București, 22 aprilie 2024.

Nr. 10.

Anexă

METODOLOGIE

pentru evaluarea investițiilor în

proiecte de interes comun în

infrastructura energetică, inclusiv

a riscurilor aferente acestora

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).