În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 286 alin. (2), art. 288 alin. (1) și (2), art. 293 alin. (5) și al art. 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 867 alin. (1) și art. 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestora în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Suplacu de Barcău nr. 44/2022, în vederea efectuării lucrărilor de închidere și ecologizare a depozitelor de deșeuri industriale.
(2) Imobilele prevăzute la alin. (1) se declară bunuri de interes public național.
Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările și completările corespunzătoare în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet p. Ministrul finanțelor, Carmen Moraru, secretar de stat
București, 23 aprilie 2024.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE ale unor imobile care se înscriu în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și se dau în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu
Nr. MFCodul de clasificareDenumirea bunului care face obiectul actului normativAdresaElementele-cadru de descriere tehnicăAnul dobândiriiPersoana juridică ce administrează imobilulBaza legalăValoarea de inventar - lei -Se atribuie de către Ministerul Finanțelor.8.28.13Teren neîmprejmuit; bazin sifonare, situri contaminate istoric, batale reziduuri petroliereJudețul Bihor, comuna Suplacu de Barcău, localitatea DoleaTeren extravilan S = 1.148 mp CF nr. 540102009Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru MediuHotărârea Consiliului Local al Comunei Suplacu de Barcău nr. 44/27 iulie 20220Se atribuie de către Ministerul Finanțelor.8.28.13Teren neîmprejmuit; diguri - zona de protecție, situri contaminate istoric, batale reziduuri petroliereJudețul Bihor, comuna Suplacu de Barcău, localitatea DoleaTeren extravilan S = 753 mp CF nr. 540112009Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru MediuHotărârea Consiliului Local al Comunei Suplacu de Barcău nr. 44/27 iulie 20220