În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1) și al art. 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și în conformitate cu prevederile art. 867 alin. (1), art. 868 și 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă transmiterea unui bun imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în vederea desfășurării activității specifice Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Predarea-preluarea bunului imobil transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București își vor actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și împreună cu Ministerul Finanțelor își vor opera modificările corespunzătoare în anexele aferente fiecărei instituții la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Bogdan Despescu, secretar de stat Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș
București, 30 aprilie 2024.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE ale unui bun imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care se transmite în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București
Nr. M.F.Codul de clasificațieDenumirea bunuluiAdresaElementele-cadru de descriere tehnică/ Cartea funciară/Nr. cadastraleValoare de inventar - lei -Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUIPersoana juridică la care se transmite imobilul/CUIDenumirea imobilului după transmitereCodul de clasificație după transmitere1552038.29.08Construcție administrativă cu destinație birouri Municipiul București, bd. Mărăști nr. 4, sectorul 1Teren împrejmuit - suprafață de 577 mp din acte și 578 mp suprafață măsurată, CF 267299 Construcție administrativă cu destinație birouri (regim de înălțime S + P + 4E + M), Sc = 215 mp, Sd = 860 mp, CF = 267299-C15.121.000 (valoare teren = 3.530.000 și valoare construcție = 1.591.000)Statul român, din administrarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală CUI - 16031712Statul român, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București CUI - 4221160Se va atribui de Ministerul Afacerilor Interne.8.19.01