în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 864 și 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 288 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului și în administrarea Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. - Sucursala Regională CF Timișoara, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea reutilizării și refolosirii, respectiv scoaterii din funcțiune, casării și valorificării, după caz, a bunurilor prevăzute la art. 1, în condițiile legii. Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. își va actualiza corespunzător datele din evidența contabilă.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu p. Ministrul transporturilor și infrastructurii, Bogdan-Stelian Mîndrescu, secretar de stat Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor - fără terenuri - aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. - Sucursala Regională CF Timișoara, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului și în administrarea Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., în vederea reutilizării și refolosirii, respectiv scoaterii din funcțiune, casării și valorificării, după caz
CUI Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.: R 11054529
Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului)Nr. crt.Nr. MFCodul de clasificareDenumireaDate de identificareAnul dobândirii/ al dării în folosințăValoarea de inventar (lei) Situația juridicăSituația juridică actualăTipul bunuluiDescrierea tehnică (pe scurt)Vecinătăți (după caz, pe scurt)AdresaBaza legalăÎn administrare/ concesiuneConcesiune/ Închiriat/ Dat cu titlu gratuit0123456789101112SRCF Timișoara1147800 parțial8.10.10Alte instalații și clădiri aferente infrastructurii feroviare, interoperabileSucursalele regionale CF Cluj, Brașov, CraiovaSucursala Regională CF Timișoara199890.837,00Hotărârea Guvernului nr. 581/1998concesiuneconcesionatimobil
Clădiri = 16 buc., suprafața construită = 267 mp, suprafața desfășurată = 476 mp (stațiile CF: Cliciova, Coșteiu Mare, Dobra, Făget, Holdea, Lăpugiu, Mănăștur, Margina) CF nr. 401247(40923) Bethausen, CF 402280 (415100) Coșteiu, CF 61371 Dobra, CF 402705 Făget, CF 61400, 61417 Lăpugiu de Jos, CF 400799 Mănăștiur,