Articolul 1
Se aprobă Normele privind accesibilizarea învățământului superior pentru persoanele cu dizabilități, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
În temeiul prevederilor art. 128 alin. (8), art. 129 alin. (1), (2), (10) și (11) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare,
luând în considerare prevederile:
– art. 2, 5, 6, 8 și ale art. 15-19 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– art. 24 din Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26 septembrie 2007;
– art. 10 și art. 15 pct. 1 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999;
– Legii asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
– Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare,
în baza prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Se aprobă Normele privind accesibilizarea învățământului superior pentru persoanele cu dizabilități, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Direcția generală învățământ universitar și instituțiile de învățământ superior duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației, Ligia Deca
București, 22 mai 2024.
Nr. 4.481.
NORME
privind accesibilizarea învățământului superior
pentru persoanele cu dizabilități
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.