Având în vedere prevederile:
– Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
– Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
– Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.384/2020 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie S.C. Schnuffel Zentrum - S.R.L. din municipiul București, pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Schnuffel Zentrum“ din municipiul București;
– Deciziei asociatului unic al S.C. Schnuffel Zentrum - S.R.L., înregistrată la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar cu nr. 12.591 din 26.10.2023;
– Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 15 din 27.11.2023;
– Referatului de aprobare nr. 499 din 25.01.2024 privind ridicarea autorizației de funcționare provizorie și intrarea în lichidare a unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Schnuffel Zentrum“ din municipiul București, sectorul 1,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Începând cu anul școlar 2024-2025 se ridică autorizația de funcționare provizorie S.C. Schnuffel Zentrum - S.R.L. pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Schnuffel Zentrum“, cu sediul în str. Măicănești nr. 59A, municipiul București, sectorul 1, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, formele de învățământ „program normal“ și „program prelungit“.
(1) Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar are obligația de a comunica unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Schnuffel Zentrum“ din municipiul București, sectorul 1, prevederile prezentului ordin, în termen de 30 de zile de la emiterea acestuia.
(2) S.C. Schnuffel Zentrum - S.R.L. din municipiul București, sectorul 1, are dreptul de a contesta decizia privind ridicarea autorizației de funcționare provizorie în termen de 30 de zile de la comunicarea dispozițiilor prezentului ordin, conform reglementărilor legale în vigoare.
Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Schnuffel Zentrum“ din municipiul București, sectorul 1, nu mai are dreptul de a înscrie elevi pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, formele de învățământ „program normal“ și „program prelungit“, menționate la art. 1, începând cu anul școlar 2024-2025, și va desfășura procesul de învățământ în lichidare, având obligația de a asigura școlarizarea elevilor până la finalizarea nivelului de învățământ „preșcolar“ menționat anterior, respectiv până la sfârșitul anului școlar 2025-2026.
S.C. Schnuffel Zentrum - S.R.L. din municipiul București, sectorul 1, unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Schnuffel Zentrum“ din municipiul București, sectorul 1, Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat
București, 5 aprilie 2024.