Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1) și art. 292 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Se introduce o poziție nouă - Rezervor apă în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 1.
Se aprobă comasarea pozițiilor cu nr. MF 154672 și nr. MF 154673 la poziția cu nr. MF 154761 cu denumirea „Teren curți construcții“, ca urmare a înscrierii în aceeași carte funciară și actualizării valorilor de inventar și a descrierii tehnice ale bunului rezultat în urma comasării, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 2.
Se aprobă actualizarea denumirii, descrierii tehnice și a valorii de inventar ale imobilelor aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 3.
(1) Se aprobă trecerea imobilelor cuprinse în anexa nr. 4, aflate în administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova, din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale municipiul Caracal.
(2) Scopul pentru care se transmit imobilele de la alin. (1) este realizarea unor obiective de investiții constând în parc industrial, pădure urbană, locuințe sociale/fond locativ, locuințe de necesitate, zone agrement, terenuri ce vor fi atribuite tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală conform Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, republicată, cu modificările ulterioare, cu fonduri de la bugetul local sau alte surse de finanțare legal constituite.
(3) Termenul de realizare a lucrărilor de investiții de utilitate publică de interes local este de 7 ani de la preluarea imobilelor pe bază de protocol de predare-primire.
(4) În cazul nerealizării obiectivelor în termenul prevăzut la alin. (3), imobilele prevăzute la alin. (1) revin, în condițiile legii, în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova.
(5) Imobilele transmise potrivit alin. (1) nu pot primi altă destinație.
Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 4 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor, își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va efectua modificarea corespunzătoare în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: p. Ministrul justiției, George Cătălin Șerban, secretar de stat p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Marin Țole, secretar de stat p. Ministrul finanțelor, Carmen Moraru, secretar de stat
București, 6 iunie 2024.
Nr. 616.
-------
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
Cookies
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.