Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2011 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și de plată a unor contribuții la organisme internaționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 4 octombrie 2011, aprobată prin Legea nr. 38/2012, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Se aprobă cuantumul și plata contribuției anuale de participare a Institutului Național de Expertize Criminalistice, în calitate de membru al Rețelei Europene a Institutelor de Științe Criminalistice (ENFSI), în vederea funcționării Secretariatului general al ENFSI, în limita echivalentului în lei al sumei de 3.750 euro/an.
2. La articolul 12, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:
(5) Contribuția prevăzută la alin. (1) poate fi modificată prin hotărâre a Rețelei Europene a Institutelor de Științe Criminalistice, caz în care cuantumul și plata contribuției se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în limita echivalentului în lei al sumei stabilite.
La anexa nr. 2.2 „Cotizații la alte organisme internaționale“ din Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările și completările ulterioare, la subcapitolul „Institutul Național de Expertize Criminalistice“, punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
Rețeaua Europeană a Institutelor de Științe Criminalistice (ENFSI)
(1) Se aprobă plata contribuției restante pe anul 2023 a Institutului Național de Expertize Criminalistice la ENFSI, în limita echivalentului în lei al sumei de 1.250 euro.
(2) Echivalentul în lei al sumei prevăzute la alin. (1) se va calcula pe baza cursului de schimb leu/euro în vigoare la data efectuării plății.
(3) Suma prevăzută la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul anual aprobat Institutului Național de Expertize Criminalistice.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, ALFRED-ROBERT SIMONIS PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE-IONEL CIUCĂ
București, 19 iunie 2024.