În temeiul prevederilor art. 67 din Constituția României, republicată,
având în vedere solicitarea de modificare a datei demisiei domnului deputat Axinia Adrian-George, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 31 Prahova,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
La Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2024 privind vacantarea unui loc de deputat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 26 iunie 2024, articolul unic se modifică după cum urmează:
Camera Deputaților declară vacant locul de deputat deținut de domnul Axinia Adrian-George, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 31 Prahova, începând cu data de 25 iunie 2024.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 26 iunie 2024, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, ALFRED-ROBERT SIMONIS
București, 26 iunie 2024.