HOTĂRÂRE nr. 762 din 4 iulie 2024

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 5 iulie 2024
Entered into force
05.07.2024
Consolidated form as of
05.07.2024
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea și funcționarea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 21 ianuarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3 alineatul (1), literele c) și j) se modifică și vor avea următorul cuprins:

c) autorizează, în conformitate cu cerințele tehnice și în condițiile stabilite în prescripțiile tehnice și de Legea nr. 64/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoane fizice sau juridice care realizează, pentru instalații și echipamente, verificări tehnice în vederea autorizării/admiterii funcționării, verificări tehnice în utilizare, verificări tehnice în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viață, activități de construire, montare, instalare, umplere, punere în funcțiune, supraveghere tehnică, lucrări de revizie, reparații și întreținere, precum și control nedistructiv și încercări distructive; pentru instalațiile/echipamentele din domeniul nuclear se vor respecta și dispozițiile Legii nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

.................................................................................................

j) efectuează controale periodice și inopinate la instalații și echipamente, dispune măsuri și aplică sancțiuni în condițiile legii, atunci când constată că nu sunt respectate cerințele aplicabile acestora;

2. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 4

(1) În cadrul ISCIR funcționează 12 inspecții teritoriale fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2.

3. La articolul 5, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

(6) În cadrul structurii ISCIR, prin ordin al inspectorului de stat șef se pot organiza servicii, laboratoare, compartimente și subunități necesare realizării obiectului său de activitate.

4. La anexa nr. 1 litera A, după punctul 8 se introduce un nou punct, pct. 8^1, cu următorul cuprins:

8^1. Instalații de alimentare cu hidrogen.

5. La anexa nr. 1^1, după numărul curent 7 se introduc două noi numere curente, nr. crt. 7^1 și 7^2, cu următorul cuprins:

7^1.

Operator umplere recipiente GNCV

7^2.

Operator umplere recipiente hidrogen

6. La anexa nr. 1^2, la numărul curent 2, după a treia liniuță se introduce o nouă liniuță, cu următorul cuprins:

Instalații de alimentare cu hidrogen

7. La anexa nr. 2, numerele curente 3, 4, 9, 12 și 13 se modifică și vor avea următorul cuprins:

Nr. crt.

Denumirea inspecției teritoriale

Raza de activitate

3.

Inspecția Teritorială ISCIR București

Municipiul București

Județul Ilfov

Județul Călărași

Județul Giurgiu

Județul Teleorman

4.

Inspecția Teritorială ISCIR Cluj-Napoca

Județul Bistrița-Năsăud

Județul Cluj

Județul Sălaj

Județul Maramureș

……………………….

9.

Inspecția Teritorială ISCIR Oradea

Județul Bihor

Județul Satu Mare

……………………….

12.

Inspecția Teritorială ISCIR Sibiu

Județul Alba

Județul Sibiu

Județul Mureș

13.

Inspecția Teritorială ISCIR Timișoara

Județul Arad

Județul Caraș-Severin

Județul Hunedoara

Județul Timiș

8. La anexa nr. 2, numărul curent 7 se abrogă.

9. Anexa nr. 3 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.

10. În tot cuprinsul hotărârii, sintagma „Ministerul Economiei“ se înlocuiește cu sintagma „Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului“.

Articolul II

Încadrarea personalului Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat în numărul maxim de posturi aprobat și în noua structură organizatorică se face în termenele și cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare pentru fiecare categorie de personal.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea Inspectorul de stat șef al Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, Cristian Matei p. Ministrul muncii și solidarității sociale, Cristian-Vasile Bitea, secretar general p. Ministrul finanțelor, Alin Marius Andrieș, secretar de stat

București, 4 iulie 2024.

Nr. 762.

ANEXĂ*)

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

(Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001)

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).