– prevederile art. 22 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile art. 16 din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile art. 2-5 și 8 ale anexei la Ordinul ministrului educației 6.216/2022 pentru aprobarea Metodologiei privind constituirea consorțiilor pentru învățământul dual, cu modificările ulterioare;
– Referatul de aprobare nr. 1.468/DGIPRE din 29.05.2024 a propunerii de ordin pentru aprobarea Metodologiei de evaluare a obiectivelor consorțiilor de învățământ dual,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Se aprobă Metodologia privind evaluarea periodică a modului de îndeplinire a obligațiilor asumate de părțile implicate în consorțiul de învățământ dual, conform contractului de parteneriat, în scopul dezvoltării învățământului profesional dual, într-un anumit domeniu de pregătire, pentru calificări cerute pe piața muncii, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală managementul resurselor umane și rețea școlară, Direcția generală învățământ universitar, Direcția generală pentru implementarea proiectului „România Educată“, Direcția generală minorități, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat
ANEXĂ
METODOLOGIE
privind evaluarea periodică a modului de îndeplinire
a obligațiilor asumate de părțile implicate
în consorțiul de învățământ dual