(1) Unitățile de învățământ preuniversitar acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu gestionează documentele școlare prevăzute la art. 2 alin. (1).
(2) Necesarul de documente școlare se determină sub directa coordonare a directorului unității de învățământ, în raport cu cifra de școlarizare.
(3) Responsabilitatea gestionării documentelor școlare revine, după caz, directorului și secretarului-șef/secretarului unității de învățământ acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu, dirigintelui/învățătorului/învățătoarei/institutorului/profesorului pentru învățământul primar sau titularului de disciplină, în condițiile prevăzute de prezentul regulament.
(4) După încheierea anului școlar, toate documentele școlare se păstrează și se arhivează la nivelul unității de învățământ acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu, cu respectarea prevederilor Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(1) În cazul în care, pe parcursul frecventării nivelului de învățământ, elevul își schimbă numele sau prenumele/CNP-ul pe cale administrativă sau pe cale judecătorească, dobândind un alt certificat de naștere, această modificare se operează în documentele școlare la solicitarea scrisă a elevului sau a reprezentantului legal al acestuia, după caz, pe baza actelor doveditoare. Solicitarea, însoțită de actele doveditoare ale schimbării de nume sau prenume/CNP, în copie conformă cu originalul, se arhivează, cu termen de păstrare permanent. Documentele școlare eliberate ulterior schimbării identității se completează cu noua identitate.
(2) Completarea documentelor școlare se poate face electronic sau olograf, cu cerneală neagră sau albastră, fără spații libere.
(3) Eventualele modificări se fac cu tuș sau cu cerneală roșie, menționându-se actul în temeiul căruia au fost efectuate.
(4) Toate rubricile rămase libere se barează.
(5) Este interzis să se facă ștersături, răzuiri, acoperire cu pastă corectoare, prescurtări și/sau adăugări în documentele școlare.
(1) Registrul matricol, în format letric sau în format electronic, devine document școlar cu regim special, după completarea cu datele de identificare ale elevilor.
(2) În format letric, registrul matricol se tipărește în format A3, pe filiere (teoretică/vocațională/tehnologică). Instrucțiunile de completare se regăsesc tipărite pe copertă.
(3) Înscrierea elevilor în registrul matricol se face în conformitate cu datele din certificatul de naștere. În cazul persoanelor care au cetățenia unui stat terț al Uniunii Europene, înscrierea elevilor în registrul matricol se realizează în conformitate cu datele înscrise în pașaport și în alte înscrisuri oficiale care atestă starea civilă, emise de statul care a eliberat pașaportul. Dacă există neconcordanță între pașaport și înscrisurile oficiale, prevalează datele din pașaport.
(4) În cazurile excepționale prevăzute la art. 6 alin. (5) se procedează la consemnarea corespunzătoare în registrul matricol a noii identități.
(5) Atribuirea numărului matricol se face începând cu numărul 1, la începutul școlarizării, pe niveluri și forme de învățământ, pe baza documentelor de stare civilă, cu modificările ulterioare, la nivel de unitate de învățământ.
(6) Pentru elevii transferați în timpul anului școlar, numărul matricol se atribuie în continuarea seriei anului respectiv.
(7) În registrul matricol se consemnează mediile anuale încheiate la fiecare disciplină, din catalogul clasei, la care se adaugă mențiuni cu privire la eventualele examene de diferență.
(8) Anual, situația școlară este certificată de secretarul unității de învățământ și este confirmată, după verificare, de directorul acesteia.
(9) În mod obligatoriu, numărul matricol al fiecărui elev din catalog trebuie să corespundă cu cel din registrul matricol, număr care se păstrează pe toată durata școlarizării în respectiva unitate de învățământ.
(10) Pentru situațiile aprobate prin metodologii specifice de transfer de la un nivel de pregătire la altul, de la o formă de organizare la alta și de la o specializare la alta, în cadrul aceleiași filiere sau între filiere diferite, se menționează denumirea disciplinelor la care s-au susținut examene de diferență și notele obținute, fără modificarea mediilor generale ale anilor echivalați.
(11) Pentru elevii transferați în cadrul aceluiași nivel de învățământ, de la o/un filieră/profil/specializare la alta/altul, se specifică examenele de diferență și rezultatele obținute, menționându-se media anuală calculată la unitatea de învățământ de la care provin - fără recalcularea mediei generale.
(12) Pentru absolvenții învățământului profesional, ai școlilor de arte și meserii și/sau ai anului de completare, care își continuă studiile în învățământul liceal, în rubricile corespunzătoare anilor școlari absolviți se trece baza legală de continuare a studiilor, respectiv „se continuă studiile conform Hotărârii Guvernului nr. ..... sau Ordinului ministrului nr. ....“; în această situație, media finală a anilor de studii se calculează pentru anii școlari frecventați la învățământul liceal, ciclul superior, și nu se iau în calcul mediile anilor de studii din învățământul profesional și de la eventualele examene de diferențe.
(13) Pentru absolvenții care au promovat examenul de certificare/finalizare a studiilor, odată cu eliberarea actelor de studii se completează în caseta corespunzătoare și rezultatele examenului.
(14) Atât în registrul matricol, cât și în catalogul clasei se înscriu lizibil și în întregime toate disciplinele înscrise în planul-cadru aferent filierei/profilului/specializării/calificării corespunzătoare/ corespunzător fiecărei clase/fiecărui an de studii.
(15) Registrul matricol, după completarea procesului-verbal tipărit pe ultima sa pagină, se arhivează cu termen de păstrare permanent.
(16) Scoaterea registrului matricol din unitatea de învățământ este interzisă.
(17) Registrul matricol electronic se tipărește, semnează, avizează și arhivează de către directorul unității de învățământ, la finalul anului școlar, cu respectarea prevederilor prezentului regulament.
(1) Catalogul clasei, în format letric sau în format electronic, devine document școlar cu regim special, după completarea cu datele de identificare ale elevilor. Letric, catalogul clasei se tipărește în format A3. Instrucțiunile de completare se tipăresc pe copertă.
(2) Înscrierea elevilor în catalogul clasei se face în conformitate cu datele din certificatul de naștere și din registrul matricol, menționându-se în mod explicit numărul matricol, volumul și pagina. Aceste elemente de identificare sunt trecute la începutul anului școlar de către învățător/învățătoare, institutor, profesor pentru învățământul primar sau de către profesorul diriginte, pe baza datelor furnizate de secretariat. Eventualele completări se fac în baza documentelor existente la secretariatul unității de învățământ.
(3) Înscrierea disciplinelor în catalogul clasei se face lizibil și în întregime, în conformitate cu planul-cadru aferent filierei/profilului/specializării/calificării corespunzătoare/corespunzător clasei respective și în funcție de disciplinele opționale stabilite.
(4) Pentru evaluarea periodică, pentru înscrierea absențelor, precum și pentru încheierea mediilor anuale răspunde în mod direct titularul de disciplină. Este interzisă înscrierea datelor fără note. Învățătorul/Învățătoarea, institutorul, profesorul pentru învățământul primar sau profesorul diriginte răspunde de exactitatea calculului aritmetic al mediei generale anuale.
(5) La sfârșitul anului școlar se întocmește, pe ultima pagină a catalogului clasei, un proces-verbal privind verificarea mediilor și a mediilor generale, semnat de învățător/învățătoare, institutor, profesor pentru învățământul primar, profesorul diriginte și titularii de discipline și vizat de directorul unității de învățământ.
(6) Notele/Mediile înscrise greșit în catalogul letric se corectează prin tăiere cu o linie orizontală și se înlocuiesc cu notele corespunzătoare, cu cerneală roșie, se semnează de către titularul de disciplină și de director, după care se aplică sigiliul unității de învățământ.
(7) Scoaterea catalogului din unitatea de învățământ este interzisă.
(8) Catalogul în format letric, după completarea procesuluiverbal tipărit pe ultima sa pagină, se arhivează cu termen de păstrare permanent.
(9) Catalogul electronic este un sistem informatic integrat care gestionează situația școlară a preșcolarilor și elevilor prin înregistrarea absențelor, notelor, mediilor, cu generare de rapoarte și statistici relevante la nivel de clasă, unitate de învățământ, județ și sistem național de învățământ preuniversitar, precum și alte date legate de parcursul educațional și procesele administrative aferente acestuia.
(10) Catalogul electronic asigură comunicarea dintre personalul didactic al unității de învățământ și părinții/reprezentanții legali ai beneficiarilor primari, cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.
(11) Catalogul electronic se dezvoltă și se utilizează în conformitate cu standardele tehnice și de securitate stabilite de către Ministerul Educației și aprobate prin ordin de ministru.
(12) Aprobarea, înființarea, organizarea, funcționarea, planul de migrare și interconectare, precum și calendarul operaționalizării catalogului electronic se stabilesc prin ordin al ministrului educației.
(13) Până la operaționalizarea catalogului electronic la nivelul întregului sistem de învățământ preuniversitar, acesta se tipărește, semnează, avizează și arhivează la finalul fiecărui an școlar, cu respectarea prevederilor prezentului regulament.
(1) Catalogul pentru examenul de certificare/ finalizare a studiilor devine document școlar cu regim special, după completare. Completarea sa se face cu respectarea rubricilor din formular, conform metodologiei specifice fiecărui tip de examen de certificare/finalizare.
(2) Eventualele corecturi se fac cu cerneală roșie, se confirmă prin semnătura președintelui și prin aplicarea ștampilei de examen, astfel încât să nu se acopere înscrisul din catalog.
(3) După întocmire, catalogul pentru examenul de certificare/finalizare a studiilor este verificat de toți membrii comisiei, care, după însușirea conținutului, semnează pe coperta formularului și în locurile prevăzute expres în formular.
(4) După completare, catalogul menționat la alin. (1) se arhivează cu termen de păstrare permanent.
(1) Foaia matricolă se eliberează obligatoriu absolvenților din sistemul național de învățământ preuniversitar care au absolvit/finalizat un nivel de învățământ, conform sistemului național de învățământ aprobat prin lege.
(2) Foaia matricolă se întocmește pe baza informațiilor din registrul matricol, prin copierea exactă a datelor.
(3) Unitățile de învățământ preuniversitar acreditate/ autorizate să funcționeze provizoriu eliberează foi matricole întocmite și semnate de conducerea acestora, pe care se aplică sigiliul unității de învățământ.
(4) Pentru absolvenții învățământului profesional, ai școlilor de arte și meserii și/sau ai anului de completare, care își continuă studiile în învățământul liceal, în rubricile corespunzătoare anilor școlari absolviți se trece baza legală de continuare a studiilor, respectiv „se continuă studiile conform Hotărârii Guvernului nr. .... sau Ordinului ministrului nr. ...“. În această situație, media finală a anilor de studii se calculează pentru anii școlari frecventați la învățământul liceal, ciclul superior, și nu se iau în calcul mediile anilor de studii din învățământul profesional și de la eventualele examene de diferențe.
(5) Foile matricole eliberate absolvenților învățământului liceal prevăzuți la alin. (4) vor conține, în mod obligatoriu, durata studiilor școlii absolvite anterior învățământului liceal și nivelul de calificare obținut.
(6) Foile matricole eliberate absolvenților care au studiat în străinătate sau la organizații furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, înscrise în Registrul special al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), vor conține mențiunea „la calcularea mediei pentru clasele V-VIII/IX-XII/XIII se vor lua în considerare doar perioadele de studii absolvite la unități de învățământ din sistemul național de învățământ preuniversitar“.
(7) În situația pierderii, furtului sau distrugerii foii matricole eliberate, în urma unei cereri depuse de către titular/împuternicit, se eliberează o altă foaie matricolă.
(8) Foaia matricolă se eliberează la cerere, în format letric și/sau în format electronic.
(1) Adeverințele de studii și adeverințele de absolvire sunt documente școlare care se deosebesc de celelalte documente prin faptul că se eliberează solicitanților pe bază de cerere, cu specificarea destinației și a termenului de valabilitate de 90 de zile, și nu au caracter de regim special.
(2) Adeverințele de studii și adeverințele de absolvire se completează pe baza datelor din registrul matricol, se semnează de către directorul/directorul adjunct și de secretarulșef/secretarul unității de învățământ, aplicându-se sigiliul, și se înregistrează în registrul de intrare-ieșire al corespondenței din unitatea de învățământ. În registru trebuie să apară în clar numele și prenumele/denumirea solicitantului, data solicitării, numărul, data și persoana pe numele căreia se eliberează adeverința, numele în clar și semnătura persoanei care a completat și a eliberat documentul.
(3) Prin adeverința de studii se precizează faptul că titularul a finalizat unul sau mai multe/mulți semestre (dacă este cazul)/ani de studiu, că a urmat anumite discipline și se indică mediile obținute.
(4) Adeverința de studii se eliberează elevilor, părinților/reprezentanților legali, împuterniciților acestora sau la solicitarea scrisă a unor unități de învățământ ori a altor persoane juridice.
(5) Pentru orice alte solicitări, conducerea unității de învățământ va elibera o adeverință simplă.
(1) Până la eliberarea fiecărui act de studii prevăzut la art. 1 alin. (2), absolvenților din învățământul preuniversitar care au finalizat un nivel de învățământ/au promovat examenul de certificare/finalizare li se poate elibera, la cerere, adeverința care atestă finalizarea nivelului de învățământ/promovarea examenului de certificare/finalizare.
(2) Adeverințele care atestă finalizarea nivelului de învățământ/promovarea examenului de certificare/finalizare se înregistrează într-un registru de evidență special constituit cu această destinație la nivelul unității de învățământ.
(3) Adeverințele primesc număr de înregistrare corespunzător celui din registrul de evidență special.
(4) Adeverințele se întocmesc și completează de către secretarul unității de învățământ și se semnează de acesta și de directorul unității de învățământ la care absolvenții au finalizat nivelul de învățământ/au promovat examenul de certificare/ finalizare, aplicându-se și sigiliul unității de învățământ.
(5) Fiecărui absolvent i se eliberează o singură adeverință în original, în format letric.
(6) Adeverințele conțin următoarele informații, după cum urmează:
a) date din registrele matricole și din cataloagele examenului de certificare/finalizare;
b) denumirea și adresa unității de învățământ;
c) numele, toate inițialele prenumelui tatălui și toate prenumele titularului se înscriu fără prescurtări, cu litere mari, de tipar, utilizând diacriticele, precum și CNP-ul absolventului. Inițialele prenumelui mamei se înscriu în cazul în care tatăl este necunoscut;
d) mediile obținute la examenul de certificare/finalizare a studiilor se înscriu cu cifre arabe, iar explicitarea acestora se înscrie după modelul: 7,89 (șapte 89%).
(7) Adeverințele se completează cu datele din registrul matricol sau catalogul de examen de certificare/finalizare a studiilor, după caz.
(8) Până la eliberarea actelor de studii corespunzătoare finalizării nivelului de învățământ/promovării examenului de certificare/finalizare, înscrierea la un alt nivel de învățământ a absolvenților se face pe baza acestor adeverințe.
(9) Adeverința care atestă finalizarea nivelului de învățământ/promovarea examenului de certificare/finalizare poate fi eliberată și în format electronic, certificată printr-o semnătură electronică calificată de către Ministerul Educației. Standardele tehnice și de securitate privind completarea și eliberarea adeverinței în format electronic se stabilesc prin ordin al ministrului educației.
(10) Termenul de valabilitate a adeverinței este până la eliberarea actului de studiu corespunzător, dar nu mai mult de 12 luni de la data eliberării acesteia.
(1) Registrul unic de evidență a formularelor actelor de studii devine document școlar cu regim special, după completarea cu datele de identificare ale elevului, la nivelul unităților de învățământ care gestionează acte de studii.
(2) Înscrierea datelor se face în ordine cronologică, fără să se lase rânduri libere între o activitate și alta, chiar dacă este vorba de primire, predare sau transfer de acte de studii.
(3) În prima parte a Registrului unic de evidență a formularelor actelor de studii sunt înscrise denumirile formularele actelor de studii primite, predate sau transferate, după caz.
(4) Registrul unic de evidență a formularelor actelor de studii cuprinde și o a doua parte, care se referă la evidența nominală a eliberării actelor de studii titularilor sau împuterniciților acestora.
(5) Eventualele corecturi se fac numai cu cerneală roșie.
(6) Numerotarea actelor de studii eliberate se face începând cu numărul 1 și se continuă până la epuizarea lotului seriei respective; în procesul-verbal de la sfârșitul Registrului unic de evidență a formularelor actelor de studii se face mențiunea pozițiilor anulate, a stocului existent, certificând în clar numele și prenumele persoanelor care au efectuat operațiunile de întocmire și eliberare. Mențiunea se semnează de secretarul-șef/secretar și se avizează de director.
(7) Numerotarea seriei noi se face începând cu numărul 1, și nu în continuare.
(8) Pentru actul de studii eliberat pe bază de procură notarială/consulară, la rubrica „Mențiuni“ se trec datele de identitate ale împuternicitului și se semnează de către acesta.
(9) Registrul unic de evidență a formularelor actelor de studii, după completarea procesului-verbal tipărit pe ultima sa pagină, se arhivează, cu termen de păstrare permanent.
(1) Registrul unic de evidență a formularelor actelor de studii care atestă nivelul de cunoaștere a limbii române se întocmește pentru certificatele de competențe lingvistice obținute în urma promovării examenului de competențe în limba română de către persoanele care au dobândit o formă de protecție internațională sau un drept de ședere în România, precum și de către cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene și care nu cunosc limba română.
(2) Registrul unic de evidență a formularelor actelor de studii care atestă nivelul de cunoaștere a limbii române devine document școlar cu regim special, după completarea cu datele de identificare ale absolvenților la nivelul unităților de învățământ care gestionează acte de studii.
(3) Prevederile art. 36 alin. (2)-(9) se aplică în mod corespunzător în cazul Registrului unic de evidență a formularelor actelor de studii care atestă nivelul de cunoaștere a limbii române.