În temeiul art. 19 alin. (4) lit. e), al art. 26 alin. (1) și al art. 27 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Consiliului Concurenței emite următorul ordin:
În urma adoptării de plenul Consiliului Concurenței, se pune în aplicare Regulamentul privind modificarea Regulamentului pentru aprobarea indemnizației de ședință acordate lunar membrilor Consiliului Concurenței, potrivit prevederilor art. 31 alin. (6^1) și (6^2) din Legea concurenței nr. 21/1996, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 423/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 25 aprilie 2019, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Concurenței vor urmări punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Marius Chirițoiu
București, 29 iulie 2024.
ANEXĂ
REGULAMENT
pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind modificarea
Regulamentului pentru aprobarea indemnizației de ședință
acordate lunar membrilor Consiliului Concurenței, potrivit
prevederilor art. 31 alin. (6^1) și (6^2) din
Legea concurenței nr. 21/1996, pus în aplicare prin
Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 423/2019