REGULAMENT din 29 iulie 2024

REGULAMENT Consiliul Concuren?ei
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 30 iulie 2024
Entered into force
30.07.2024
Consolidated form as of
30.07.2024

Notă Pus în aplicare prin ORDINUL nr. 1.870 din 29 iulie 2024 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 30 iulie 2024.

În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul Concurenței adoptă prezentul regulament.

Articolul I

Regulamentul privind acordarea indemnizațiilor de performanță, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 1.267/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1012 din 20 decembrie 2017, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 3, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

(2) Indemnizația de performanță nu reprezintă premiu și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, fiind stabilită și acordată potrivit prevederilor legii.

2. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

Articolul 4

Finanțarea indemnizațiilor de performanță se face conform prevederilor art. 31 alin. (5) lit. c) din lege, din veniturile proprii realizate de Consiliul Concurenței, în limita fondurilor prevăzute la art. 31 alin. (3) din lege, respectiv veniturile proprii provenite din încasarea și reținerea taxei de autorizare a concentrărilor economice.

3. La articolul 5, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

(3) Nu pot beneficia de indemnizație de performanță:

a) persoanele care, în anul de referință, au în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

b) persoanele care ocupă o funcție de grad profesional debutant.

Articolul II

Prezentul regulament este pus în aplicare prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).