Având în vedere prevederile:
– anexei nr. 1 pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 832/2022 privind stabilirea atribuțiilor, organizarea și funcționarea Cancelariei Prim-Ministrului, cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 808/2021 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, cu modificările ulterioare;
– Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 4 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 808/2021 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, cu modificările ulterioare,
secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova emite prezentul ordin.
În anexa la Ordinul secretarului de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova nr. 812/2024 pentru aprobarea ghidului și a documentarului de finanțare nerambursabilă - D.R.R.M. 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 și 89 bis din 31 ianuarie 2024, la punctul 7, nota se modifică și va avea următorul cuprins:
NOTĂ:
În cazul în care, pe parcursul derulării proiectului, Beneficiarul intenționează să facă achiziții neprevăzute inițial în devizul de cheltuieli, acesta va solicita aprobarea ordonatorului de credite, încheierea unui act adițional la contract și va respecta categoriile de cheltuieli aprobate de finanțator. Nerespectarea prevederilor mai sus menționate duce la nedecontarea respectivelor cheltuieli.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe site-ul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu
București, 31 iulie 2024.