În temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) și ale art. 30 alin. (3) și (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și avizul conform al Ministerului Finanțelor comunicat prin Adresa nr. 742.386 din 25.07.2024,
președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
După punctul 7 al literei B „Plata obligațiilor fiscale ale marilor contribuabili“ din capitolul II „Dispoziții tranzitorii“ al anexei nr. 1 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.023/2017 pentru aprobarea Procedurii de administrare și monitorizare a marilor contribuabili, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 aprilie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se introducdouă noi puncte, punctele 8 și 9, cu următorul cuprins:
8. Prevederile pct. 1-7 se aplică în mod corespunzător și contribuabililor care devin mari contribuabili/nu mai au calitatea de mari contribuabili pe parcursul anului fiscal.
9. Operațiunile de transfer prevăzute la pct. 5 și 6 se efectuează prin redirijarea automată a plăților eronate, în baza informațiilor furnizate de Centrul Național de Informații Financiare ca urmare a actualizării datelor în Registrul contribuabililor cu privire la schimbarea competenței de administrare, pe o perioadă de 3 luni de la data schimbării competenței. După cele 3 luni, eventualele plăți efectuate eronat de către contribuabili la unitățile Trezoreriei Statului la care au fost arondați anterior acestei date se vor returna plătitorilor.
După punctul 19 al literei G „Procedura de plată a obligațiilor fiscale la contribuabilii mijlocii“ din anexa nr. 1 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 560/2016 pentru aprobarea Procedurii de administrare și monitorizare a contribuabililor mijlocii și pentru modificarea unor prevederi referitoare la activitatea de administrare a contribuabililor mijlocii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 4 februarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se introducdouă noi puncte, punctele 20 și 21, cu următorul cuprins:
20. Prevederile pct. 16-19 se aplică în mod corespunzător și contribuabililor care devin contribuabili mijlocii/nu mai au calitatea de contribuabili mijlocii pe parcursul anului fiscal.
21. Operațiunile de transfer prevăzute la pct. 16 și 17 se efectuează prin redirijarea automată a plăților eronate, în baza informațiilor furnizate de Centrul Național de Informații Financiare ca urmare a actualizării datelor în Registrul contribuabililor cu privire la schimbarea competenței de administrare, pe o perioadă de 3 luni de la data schimbării competenței. După cele 3 luni, eventualele plăți efectuate eronat de către contribuabili la unitățile Trezoreriei Statului la care au fost arondați anterior acestei date se vor returna plătitorilor.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru
București, 26 iulie 2024.