Având în vedere dispozițiile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă actualizarea valorii de inventar, ca urmare a reevaluării, a imobilului cu nr. MF 39747 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti“, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.
(1) Se aprobă darea în folosință gratuită, pe o perioadă de 10 ani, cu destinația de sediu, Asociației „Grupul pentru Dialog Social“, persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de utilitate publică, a imobilului monument istoric, proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.
(2) Asociația „Grupul pentru Dialog Social“ are următoarele obligații:
a) să folosească bunul potrivit destinației în vederea căreia i-a fost acordată folosința gratuită;
b) să întrețină, să folosească și să exploateze imobilul cu respectarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) să asigure paza și protecția imobilului cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 422/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) să nu înstrăineze, cu titlu oneros sau gratuit, unei alte persoane dreptul de folosință asupra bunului;
e) să prezinte anual Ministerului Culturii și Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti“ rapoarte privind activitatea de utilitate publică desfășurată, gradul de implementare la nivelul colectivității, precum și prognoze și strategii pentru perioada următoare;
f) la încetarea folosinței gratuite, să restituie bunul în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii, și liber de orice sarcini;
g) să nu modifice bunul, în parte ori în integralitatea lui;
h) să permită accesul reprezentanților Ministerului Culturii și ai Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti“ pentru efectuarea controlului asupra bunului;
i) să informeze Ministerul Culturii și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“ cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică, precum și la existența unor cauze sau iminența producerii unor evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării bunului;
j) să asigure fondurile necesare pentru suportarea costurilor privind utilitățile și lucrările de întreținere aferente imobilului care se dă în folosință gratuită.
Predarea-preluarea imobilului se face pe bază de protocol încheiat între părți, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Culturii, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 18 octombrie 2024.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Ministrul culturii, Raluca Turcan Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș
București, 1 august 2024.
Anexa nr. 1
DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului aflat în domeniul public al statului și în administrarea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti“, a cărui valoare de inventar se actualizează, în urma reevaluării
1. Ordonator principal de credite4192812Ministerul Culturii2. Ordonator secundar de credite3. Ordonator terțiar de credite4754848Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“4. Regii autonome și companii/societăți naționale subordonate ordonatorului principalNr. M.F.Codul de clasificațieDenumireaDatele de identificareAnul dobândirii/ dării în folosințăValoarea de inventar inițială (lei)Valoarea de inventar actualizată (lei)Baza legală, în administrare/concesiuneDescrierea tehnicăVecinătăți Adresa397478.29.08Clădire a Muzeului Satului - BucureștiTeren intravilan împrejmuit, în suprafață de 1.000 mp și construcție (S + P + 1) cu suprafața la sol de 535 mp; suprafața desfășurată 1.220 mp CF nr. 270657Localitatea București sectorul 1, Calea Victoriei nr. 12019918.618.37410.373.083,50Hotărârea Guvernului nr. 134/1998, Hotărârea Guvernului nr. 742/2003, Hotărârea Guvernului nr. 243/2019
Anexa nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului aflat în domeniul public al statului și în administrarea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti“, care se transmite în folosință gratuită Asociației „Grupul pentru Dialog Social“
Nr. MFPCodul de clasificareAdresaDatele de identificare a bunuluiDescrierea tehnică a bunuluiCaracteristicile spațiului care se transmite în folosință gratuităValoarea de inventar a imobilului (lei)Instituția publică din administrarea căreia bunul se transmite în folosință gratuităPersoana juridică în a cărei folosință gratuită se transmite bunul397478.29.08Localitatea București, sectorul 1, Calea Victoriei nr. 120Clădire a Muzeului Satului - BucureștiTeren intravilan împrejmuit, în suprafață de 1.000 mp, și construcție (S + P + 1) cu suprafața la sol de 535 mp; suprafața desfășurată 1.220 mp CF nr. 270657Ministerul Culturii - Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“ - 4754848Asociația „Grupul pentru Dialog Social“ - 539285110.373.083,50