Articolul I
Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 185/2023 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului „Declarație privind anumite produse din plastic de unică folosință“ și a instrucțiunilor de completare și depunere a acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 15 februarie 2023, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
(5) Informațiile solicitate în formularul «Declarație privind anumite produse din plastic de unică folosință» sunt în conformitate cu prevederile actelor adoptate de Comisia Europeană, menționate la art. 4 alin. (7), art. 6 alin. (9) și art. 9 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului.
2. La anexa nr. 1 secțiunea a 2-a, mențiunile de sub tabelul nr. 3 se modifică și vor avea următorul cuprins:
În conformitate cu art. 2 alin. (1)-(3) și art. 3 alin. (1) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1.752 a Comisiei din 1 octombrie 2021 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei (UE) 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește calcularea, verificarea și raportarea datelor referitoare la colectarea separată a deșeurilor generate de sticlele de plastic de unică folosință pentru băuturi:
– greutatea deșeurilor generate de sticlele de unică folosință include greutatea dopurilor și a capacelor acestora;
– greutatea deșeurilor generate de sticlele de unică folosință nu include greutatea eventualelor resturi de băuturi;
– greutatea deșeurilor generate de sticlele de unică folosință poate include greutatea etichetelor și a adezivilor numai dacă este inclusă și în greutatea sticlelor de unică folosință introduse pe piață;
– greutatea sticlelor de unică folosință introduse pe piață include numai greutatea sticlelor care au fost introduse pe piață după ce au fost umplute cu băuturi.
3. La anexa nr. 2 capitolul I secțiunea a 2-a tabelul nr. 2, instrucțiunile se modifică și vor avea următorul cuprins:
În rubrica «Procentul de material reciclat conținut în sticle PET pentru băuturi introduse pe piață în anul de raportare (în %)» se înscrie cu cifre arabe, în procente, raportul dintre greutatea plasticului reciclat din sticlele PET introduse pe piață în anul de raportare și greutatea părților din plastic ale sticlelor PET introduse pe piață în anul de raportare, calculat prin aplicarea formulelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentele instrucțiuni.
În rubrica «Procentul de material reciclat conținut în sticle pentru băuturi introduse pe piață în anul de raportare (în %)» se înscrie cu cifre arabe, în procente, raportul dintre greutatea plasticului reciclat din sticlele pentru băuturi introduse pe piață în anul de raportare și greutatea părților din plastic ale sticlelor pentru băuturi introduse pe piață în anul de raportare, calculat prin aplicarea formulelor prevăzute în anexă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2.683 a Comisiei din 30 noiembrie 2023 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei (UE) 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește calcularea, verificarea și raportarea datelor referitoare la conținutul de plastic reciclat din sticlele de plastic de unică folosință pentru băuturi, «sticlă pentru băuturi» înseamnă o sticlă de plastic de unică folosință pentru băuturi cu o capacitate de până la trei litri, inclusiv dop, capac, etichetă și etichetă termocontractabilă, dacă există, cu excepția:
– sticlelor din sticlă sau metal pentru băuturi cu dopuri și capace din plastic;
– recipientelor pentru băuturi prevăzute și utilizate pentru alimentele destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (2) lit. (g) din Regulamentul (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, alimentele destinate unor scopuri medicale speciale și înlocuitorii unei diete totale pentru controlul greutății și de abrogare a Directivei 92/52/CEE a Consiliului, a Directivelor 96/8/CE, 1999/21/CE, 2006/125/CE și 2006/141/CE ale Comisiei, a Directivei 2009/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentelor (CE) nr. 41/2009 și (CE) nr. 953/2009 ale Comisiei, care sunt în formă lichidă.
«Sticlă PET» înseamnă o sticlă pentru băuturi care este fabricată din polietilentereftalat drept componentă principală.
4. La anexa nr. 2, capitolul III se modifică și va avea următorul cuprins:
Capitolul III — Transmiterea «Declarației privind anumite produse din plastic de unică folosință» și a «Declarației privind anumite produse din plastic de unică folosință» rectificativă ↑ Contents
«Declarația privind anumite produse din plastic de unică folosință» se completează și se transmite în format electronic de către persoanele juridice și persoanele fizice care au introdus pe piață astfel de produse, potrivit legislației în vigoare.
Transmiterea declarațiilor privind anumite produse din plastic de unică folosință în format electronic se face numai după ce contribuabilul și-a dat acordul cu privire la comunicarea datelor printr-o rețea de comunicații electronice.
În vederea transmiterii declarațiilor privind anumite produse din plastic de unică folosință în format electronic, contribuabilii se înregistrează la Administrația Fondului pentru Mediu, în serviciul «eTAX - comunicare AFM online» existent pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, www.afm.ro.
Termenul de declarare a obligațiilor privind anumite produse din plastic de unică folosință este până la data de 25 februarie inclusiv, pentru obligațiile de declarare aferente anului precedent:
a) date privind produsele din plastic de unică folosință enumerate în partea A din anexa la Ordonanța Guvernului nr. 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, care au fost introduse pe piața națională în fiecare an;
b) date privind produsele din plastic de unică folosință, enumerate în partea F din anexa la Ordonanța Guvernului nr. 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, care au fost colectate separat în fiecare an;
c) informații privind conținutul de material reciclat în sticlele pentru băuturi, enumerate în partea F din anexa la Ordonanța Guvernului nr. 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului;
d) greutatea materialului reciclat introdusă pe piață de către operatorii economici care introduc pe piața națională plastic reciclat pentru a fi încorporat în sticle PET și în sticle pentru băuturi.
Prima perioadă de raportare este anul calendaristic 2022, cu excepția celor prevăzute la lit. c) și d), pentru care prima perioadă de raportare este anul calendaristic 2023.
Transmiterea «Declarației privind anumite produse din plastic de unică folosință» se realizează de contribuabilii persoane juridice, cumulat, atât pentru activitatea proprie, cât și pentru activitatea entităților fără personalitate juridică ale acestora.
«Declarația privind anumite produse din plastic de unică folosință» rectificativă se transmite în format electronic, prin intermediul serviciului «eTAX - comunicare AFM online», cu posibilitatea de a fi încărcate și documente justificative din care să rezulte corectitudinea datelor înscrise în declarația rectificativă, la solicitarea instituțiilor competente.
5. La anexa nr. 2, după capitolul IV se introduce o anexă, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
6. În tot cuprinsul ordinului, sintagma „Serviciul «Depunere declarații online»“ se înlocuiește cu sintagma „Serviciul «eTAX - comunicare AFM online»“.