(1) În aplicarea prevederilor H.G. nr. 421/2018, Procedurii de soluționare și a Testului cultural, Comisia are ca principale atribuții:
a) evaluarea cererilor de înregistrare, din punctul de vedere al conformității și îndeplinirii condițiilor și criteriilor de eligibilitate, prin studierea documentelor puse la dispoziție pe platforma Oficiului;
b) solicitarea de informații suplimentare, clarificări și/sau documente pentru completarea cererii de finanțare, după caz, prin completarea secțiunii corespunzătoare din platformă ori prin transmiterea unui e-mail către Secretariatul tehnic;
c) soluționarea tuturor cererilor de înregistrare în cadrul ședințelor Comisiei, prin adoptarea fie a unei hotărâri privind admiterea cererii de finanțare, fie a unei hotărâri motivate de respingere a cererii de înregistrare, cu încadrarea în bugetul total alocat schemei de ajutor de stat și cu respectarea dispozițiilor și termenelor legale aplicabile;
d) semnarea și transmiterea hotărârii privind admiterea cererii de înregistrare sau a hotărârii de respingere motivată către Secretariatul tehnic din cadrul Oficiului, în vederea emiterii certificatului de eligibilitate sau comunicării hotărârii de respingere a cererii de înregistrare;
e) evaluarea cererilor de finanțare, din punctul de vedere al conformității și îndeplinirii condițiilor și criteriilor de eligibilitate, prin studierea documentelor puse la dispoziție pe platforma Oficiului;
f) solicitarea de informații suplimentare, clarificări și/sau documente pentru completarea cererii de finanțare, după caz, prin completarea secțiunii corespunzătoare din platformă ori prin transmiterea unui e-mail către Secretariatul tehnic;
g) soluționarea tuturor cererilor de finanțare în cadrul ședințelor Comisiei, prin adoptarea fie a unei hotărâri privind admiterea cererii de finanțare, fie a unei hotărâri motivate de respingere a cererii de finanțare, cu încadrarea în bugetele anuale alocate schemei și respectarea dispozițiilor și termenelor legale aplicabile;
h) semnarea și transmiterea hotărârii privind admiterea cererii de finanțare sau a hotărârii de respingere motivată către Secretariatul tehnic din cadrul Oficiului, în vederea semnării acordului de finanțare sau comunicării hotărârii de respingere a cererii de finanțare;
i) analizarea cererilor de plată și a rapoartelor de audit depuse de solicitanții cu care au fost încheiate acorduri de finanțare, conform prevederilor legale aplicabile;
j) certificarea cuantumului cheltuielilor eligibile aferente acordului de finanțare și în baza raportului de audit, conform prevederilor legale aplicabile;
k) solicitarea de informații suplimentare, clarificări și/sau documente pentru completarea cererii de plată sau rectificări ale raportului de audit, după caz, prin completarea secțiunii corespunzătoare din platformă ori prin transmiterea unui e-mail către Secretariatul tehnic;
l) soluționarea tuturor cererilor de plată, prin adoptarea fie a unei hotărâri privind admiterea cererii de plată, fie a unei hotărâri motivate de respingere a cererii de plată, cu încadrarea în bugetele anuale alocate schemei și respectarea dispozițiilor și termenelor legale aplicabile;
m) semnarea și transmiterea hotărârii care certifică cuantumul cheltuielilor eligibile și valoarea ajutorului de stat corespunzător către Oficiu, în vederea decontării cheltuielilor eligibile certificate sau comunicării hotărârii de respingere a cererii de plată;
n) transmiterea unui răspuns argumentat, în termen de 10 zile calendaristice de la primire, la orice solicitare de clarificări emisă de Oficiu referitoare la procesul de emitere a certificatului de solicitant și a acordului de finanțare sau la respingerea sau aprobarea cererii de plată;
o) transmiterea unui răspuns argumentat, în termen de 10 zile calendaristice de la primire, la orice solicitare de clarificări emisă de Oficiu referitor la contestațiile formulate cu privire la hotărârile adoptate de Comisie;
p) asigurarea permanentă a comunicării cu reprezentanții Secretariatului tehnic din cadrul Oficiului care sprijină activitatea Comisiei.
(2) Pentru fiecare ședință a Comisiei se întocmește, în scris, prin grija Secretariatului tehnic și pe baza concluziilor transmise în scris de președintele Comisiei, procesul-verbal, ce va fi semnat de fiecare dintre membrii prezenți și de Secretariatul tehnic.
(3) Pentru fiecare proiect analizat se întocmește, în scris, prin grija Secretariatului tehnic și pe baza procesului-verbal de ședință, decizia motivată rezultată în urma votului membrilor Comisiei, care va fi semnată de toți membrii care au luat parte la ședința în cadrul căreia a fost adoptată.