ORDONANȚĂ nr. 39 din 28 august 2024

ORDONANȚĂ Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 29 august 2024
Entered into force
01.09.2024
Consolidated form as of
01.09.2024

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. V.2 din Legea nr. 187/2024 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

ARTICOL UNIC

Legea nr. 263/2004 privind asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 28 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Pentru asigurarea continuității asistenței medicale primare, potrivit prezentei legi, cabinetele de medicină de familie pot angaja medici specialiști de medicină de familie, precum și asistenți medicali care își exercită profesia în baza certificatului de membru eliberat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, avizat anual, în limita fondurilor contractate cu casele de asigurări de sănătate cu această destinație.

2. La articolul 5, după litera a) se introduce o nouă literă, lit. a^1), cu următorul cuprins:

a^1) autorizarea sanitară a centrului de permanență;

3. La articolul 7, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 7

(1) Continuitatea asistenței medicale primare este asigurată prin centrele de permanență de medici specialiști de medicină de familie și de asistenți medicali care își exercită profesia în baza certificatului de membru eliberat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, avizat anual.

4. La articolul 8, alineatul (1^1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în zonele din mediul rural și în zonele din mediul urban cu o populație sub 25.000 de locuitori se pot înființa și centre de permanență cu minimum 5 posturi de medic, în condițiile asigurării funcționării centrului de permanență.

5. După articolul 11 se introduce un nou articol, art. 11^1, cu următorul cuprins:

Articolul 11^1

Prin excepție de la prevederile art. 11, programul de funcționare al centrelor de permanență din zonele din Munții Apuseni și din Rezervația Biosferei Delta Dunării, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localități din Munții Apuseni, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește, la propunerea medicului coordonator al centrului de permanență, prin decizie a direcției de sănătate publică județene, cu aprobarea Ministerului Sănătății.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul sănătății, Alexandru Rafila

București, 28 august 2024.

Nr. 39.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).