ORDIN nr. 2.504 din 23 august 2024

ORDIN Ministerul Transporturilor ?i Infrastructurii
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024
Entered into force
29.10.2024
Consolidated form as of
29.10.2024

Având în vedere Referatul Direcției transport feroviar nr. 31.324 din data de 1.08.2024, prin care se supune spre aprobare Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii privind realizarea și implementarea Registrului național de evidență a reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare,

ținând cont de prevederile:

art. 3 pct. 1 lit. g) și r) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 310/2023 privind organizarea și funcționarea Autorității Feroviare Române - AFER;

art. 7 alin. (3) lit. c) și alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor și infrastructurii emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se desemnează Autoritatea Feroviară Română - AFER, denumită în continuare AFER, ca organism tehnic specializat pentru efectuarea următoarelor activități tehnice specifice:

a) verificarea tehnică pentru vehiculele feroviare la care sau efectuat reparații planificate;

b) verificarea tehnică a vehiculelor feroviare necesară întocmirii/actualizării/modificării sau completării listei cu datele de identificare a vehiculelor motoare necesare eliberării certificatelor unice de siguranță;

c) realizarea și implementarea unui registru național de evidență a reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare - RNERRP.

Articolul 2

Se desemnează AFER ca organism tehnic specializat pentru stabilirea și realizarea modelelor-cadru de documentații specifice proceselor de revizii și reparații planificate ale vehiculelor feroviare, respectiv pentru avizarea acestora.

Articolul 3

(1) Vehiculele feroviare pot fi exploatate în activitățile de transport și manevră feroviară, precum și în activități de întreținere sau construire a infrastructurii feroviare numai dacă au efectuat ciclul de revizii și reparații planificate specific tipului de vehicul, sunt în perioada de valabilitate a duratei normale de funcționare/duratei de serviciu, iar reviziile și reparațiile planificate efectuate sunt înregistrate în Registrul național de evidență a reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare - RNERRP, gestionat de către AFER.

(2) Registrul național de evidență a reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare - RNERRP va conține evidența tuturor reviziilor și reparațiilor planificate executate de către operatorii economici certificați/autorizați la următoarele categorii de vehicule:

a) vehiculele feroviare, inclusiv cele speciale sau utilizate în scop turistic;

b) vehiculele feroviare asimilate sistemului feroviar ușor;

c) vehiculele de metrou și metrou ușor;

d) vehiculele din categoria tramvaielor;

e) vehiculele de tip monorai;

f) vehiculele din categoria utilajelor specializate pentru lucrări de întreținere și construire pentru infrastructura feroviară, metrou, metrou ușor, monorai și tramvaie.

(3) Înregistrarea datelor în Registrul național de evidență a reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare - RNERRP se face de către operatorii economici certificați și/sau autorizați care execută activitățile de revizie și reparație planificată la vehiculele menționate la alin. (2).

Articolul 4

Operatorii economici certificați și/sau autorizați pentru efectuarea de revizii și/sau reparații planificate la vehiculele feroviare au obligația de a introduce informațiile în Registrul național de evidență a reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare - RNERRP, de a le păstra actualizate și sunt răspunzători pentru toate informațiile furnizate și înregistrate în acest registru.

Articolul 5

(1) Suspendarea înregistrării vehiculelor feroviare în Registrul național de evidență a reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare - RNERRP se face prin decizia motivată a AFER, în cazul neconformării cu cadrul de reglementare, sau la solicitarea scrisă a Autorității de Siguranță Feroviară Române - ASFR.

(2) Un vehicul feroviar a cărui înregistrare în Registrul național de evidență a reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare - RNERRP este suspendată nu poate fi exploatat în sistemul feroviar național.

Articolul 6

AFER va aloca drepturile de acces utilizatorilor la Registrul național de evidență a reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare - RNERRP pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin, în funcție de calitatea acestora în raport cu activitățile desfășurate sau vehiculele feroviare înregistrate.

Articolul 7

AFER va verifica și se va asigura că datele referitoare la reviziile și reparațiile planificate efectuate la vehiculele feroviare sunt înregistrate în Registrul național de evidență a reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare - RNERRP și va asigura disponibilitatea mediului informatic.

Articolul 8

(1) Până când Registrul național de evidență a reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare - RNERRP va fi operațional, fiecare operator economic certificat și/sau autorizat va păstra și în format electronic, la nivel local, evidența reviziilor și reparațiilor planificate efectuate la vehiculele feroviare, în conformitate cu metodologia de aplicare a RNERRP elaborată și publicată pe site-ul AFER.

(2) La solicitarea AFER, operatorii economici menționați la alin. (1) vor pune la dispoziție, în format electronic, toate informațiile stocate, în termen de 15 zile lucrătoare, pentru a fi introduse în Registrul național de evidență a reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare - RNERRP.

Articolul 9

Registrul național de evidență a reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare - RNERRP va fi gestionat de către AFER și va fi accesibil Autorității de Siguranță Feroviară Române și Agenției de Investigare Feroviară Române.

Articolul 10

(1) AFER elaborează și publică, pe pagina proprie web, metodologiile privitoare la modul de aplicare a prevederilor art. 1 și 2 și va stabili inclusiv documentele-suport care stau la baza punerii în aplicare a prezentului ordin.

(2) Metodologiile vor fi aprobate de către directorul general al AFER la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

Articolul 11

AFER va urmări realizarea, implementarea și gestionarea unei aplicații informatice care va asigura modul de urmărire a efectuării reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare.

Articolul 12

AFER, Autoritatea de Siguranță Feroviară Română, Agenția de Investigare Feroviară Română, operatorii economici certificați/autorizați care execută activitățile de revizie și reparație planificată la vehiculele feroviare și persoanele juridice/fizice care au legătură cu datele înregistrate în Registrul național de evidență a reviziilor și reparațiilor la vehiculele feroviare - RNERRP vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 13

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în 60 de zile de la data publicării.

Ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu

București, 23 august 2024.

Nr. 2.504.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).