Având în vedere referatele de aprobare nr. DGB/140.493 din 13.08.2024 și DGB/140.615 din 29.08.2024 ale Direcției generale biodiversitate,
luând în considerare Avizul Consiliului Național de Vânătoare nr. 6 din 29.08.2024,
în temeiul art. III din Legea nr. 242/2024 pentru completarea art. 1 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, al art. 57 alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul mediului, apelor și pădurilor emite următorul ordin:
Se aprobă Regulamentul privind alocarea, la cerere, a exemplarelor de urs brun din nivelul de intervenție la nivel național, prevăzute la art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 197/2022, cu modificările și completările ulterioare, aplicabil pentru anii 2024 și 2025, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Structurile competente din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, structurile din subordinea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și Gărzii Forestiere Naționale și gestionarii fondurilor cinegetice duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2.183/2023 pentru aprobarea nivelului de intervenție și de prevenție în cazul speciei urs brun (Ursus arctos), în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 23 august 2023, se abrogă.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Dan-Ștefan Chiru, secretar de stat
București, 30 august 2024.
ANEXĂ
REGULAMENT
privind alocarea, la cerere, a exemplarelor de urs brun
din nivelul de intervenție la nivel național, prevăzute la
art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021
privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru
prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun
asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și
pentru modificarea și completarea unor acte normative