HOTĂRÂRE nr. 5H din 20 septembrie 2024

HOTĂRÂRE Biroul Electoral Central
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 950 din 23 septembrie 2024
Entered into force
23.09.2024
Consolidated form as of
23.09.2024

Având în vedere necesitatea interpretării dispozițiilor art. 118^1 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, în vederea clarificării momentului la care se raportează operațiunea de evaluare a condițiilor de calificare a unei formațiuni politice ca fiind partid politic parlamentar,

în temeiul art. 12 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare,

Biroul Electoral Central hotărăște:

Articolul 1

În interpretarea prevederilor art. 118^1 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, condiția referitoare la numărul de 7 senatori sau 10 deputați care sunt membri ai partidului politic care nu a participat la ultimele alegeri parlamentare trebuie îndeplinită neîntrerupt, pe tot parcursul perioadei electorale.

Articolul 2

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Biroului Electoral Central, Adrian Glugă

București, 20 septembrie 2024.

Nr. 5H.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).