Având în vedere Referatul de aprobare nr. 4.593R din 17.09.2024 al Ministerului Sănătății și nr. DG 6.179 din 3.09.2024 al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
în temeiul prevederilor:
– art. 229 alin. (4) și ale art. 291 alin. (2) din titlul VIII „Asigurări sociale de sănătate“ din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:
În tot cuprinsul Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.857/441/2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 și 484 bis din 31 mai 2023, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „venituri din pensii și indemnizație socială pentru pensionari, de până la 1.830 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri“ se modifică și se înlocuiește cu sintagma „venituri din pensii și indemnizație socială pentru pensionari, de până la 2.020 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri“.
(1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu luna septembrie 2024.
Ministrul sănătății, Alexandru Rafila Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea