Având în vedere:
– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/2020 privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA, pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară consumului propriu, a stațiilor de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, precum și a unui sistem alternativ de încălzire/răcire, prin Programul de finanțare „ELECTRIC UP“, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 12/2022, cu modificările și completările ulterioare;
– Regulamentul (UE) nr. 2.831/2023 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;
– Avizul favorabil al Consiliului Concurenței nr. 13.274 din 19.09.2024 pentru schema de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului „ELECTRIC UP“;
– Avizul favorabil al Ministerului Finanțelor nr. 1.031.283 din 3.10.2024 pentru schema de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului „ELECTRIC UP“;
– Referatul Direcției generale energie electrică, petrol și gaze naturale nr. 262.802 din 4.10.2024 privind necesitatea aprobării prin ordin al ministrului energiei a Ghidului de finanțare pentru Programul „ELECTRIC UP“,
ministrul energiei emite prezentul ordin.
Se aprobă Ghidul de finanțare pentru Programul „ELECTRIC UP“ privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară consumului propriu, a unui sistem de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de autoconsum, a cel puțin o stație de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, precum și a sistemului alternativ de încălzire/răcire pentru creșterea gradului de utilizare a energiei produse din surse regenerabile în încălzire și răcire, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1015 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina electronică a Ministerului Energiei.
Direcția generală energie electrică, petrol și gaze naturale va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministrul energiei, Sebastian-Ioan Burduja
București, 4 octombrie 2024.
ANEXĂ
GHID DE FINANȚARE
pentru Programul "ELECTRIC UP" privind finanțarea întreprinderilor mici și
mijlocii și a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA
pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de
energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp
necesară consumului propriu, a unui sistem de stocare a energiei produse
pentru creșterea gradului de autoconsum, a cel puțin o stație de reîncărcare
de minimum 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in
pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin
promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant
din punct de vedere energetic, precum și a sistemului alternativ de
încălzire/răcire pentru creșterea gradului de utilizare a energiei produse
din surse regenerabile în încălzire și răcire