– Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 166 din 30 aprilie 2004, cu modificările și completările ulterioare;
– Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 284 din 30 octombrie 2009, cu modificările și completările ulterioare;
– Acordul comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 149 din 30 aprilie 2021;
– prevederile acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte,
în baza art. 9 din Statutul Casei Naționale de Pensii Publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2012, cu modificările ulterioare,
președintele Casei Naționale de Pensii Publice emite următorul ordin:
În vederea aplicării prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, se aprobă formularele: „Decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă“, „Decizie privind acordarea pensiei anticipate“, „Decizie privind acordarea pensiei de invaliditate“, „Decizie privind acordarea pensiei de urmaș“, „Decizie privind suspendarea plății pensiei și/sau a indemnizației pentru însoțitor“, „Decizie privind încetarea plății pensiei și/sau a indemnizației pentru însoțitor“, „Decizie privind anularea deciziei de pensie“, „Decizie privind reluarea plății pensiei și/sau a indemnizației pentru însoțitor“, „Decizie privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale“, „Decizie privind acordarea pensiei internaționale/comunitare pentru limită de vârstă“, „Decizie privind acordarea pensiei internaționale/comunitare anticipate“, „Decizie privind acordarea pensiei internaționale/comunitare pentru invaliditate“, precum și „Decizie privind acordarea pensiei internaționale/comunitare pentru urmaș“, prevăzute în anexele nr. 1-13.
Deciziile prevăzute la art. 1 se emit în două exemplare care cuprind în clar numele și prenumele directorului executiv sau, după caz, ale directorului executiv adjunct al Direcției stabiliri și plăți prestații sau ale șefului casei locale, din care un exemplar va fi comunicat solicitantului, iar cel de al doilea va fi arhivat la dosarul beneficiarului.
Semnarea deciziei de către directorul executiv adjunct al Direcției stabiliri și plăți prestații sau de către șeful casei locale se face după obținerea delegării competenței, aprobată de președintele Casei Naționale de Pensii Publice.
Direcțiile de specialitate din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice care au vizat prezentul ordin și conducerea caselor teritoriale de pensii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.