LEGE nr. 259 din 15 octombrie 2024

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1039 din 16 octombrie 2024
Entered into force
19.10.2024
Consolidated form as of
19.10.2024

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Se aprobă majorarea capitalului deținut de România în calitate de membru la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare cu 1.936 de acțiuni, în valoare de 19.360.000 euro, în conformitate cu prevederile Rezoluției nr. 265/2023, adoptată de Consiliul Guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, privind creșterea capitalului social autorizat și subscrierea la acesta. Valoarea capitalului vărsat este de 19.360.000 euro și se achită începând cu anul 2025 prin virament bancar în euro, anual, în tranșe egale până la data de 30 aprilie 2029.

Articolul 2

Plata acțiunilor subscrise în conformitate cu prevederile Rezoluției Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare nr. 265/2023 se asigură anual de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, ȘTEFAN-OVIDIU POPA PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE-IONEL CIUCĂ

București, 15 octombrie 2024.

Nr. 259.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).