HOTĂRÎRE nr. 801 din 18 decembrie 1992

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 22 decembrie 1992
Entered into force
22.12.1992
Consolidated form as of
22.12.1992

cu privire la încheierea procesului de negociere a prețurilor și tarifelor în baza prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 412/1992

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Regiile autonome și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat au obligația sa încheie pînă la 24 decembrie 1992, inclusiv, negocierea prețurilor cu ridicată și a tarifelor cu beneficii în baza prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 412/1992 pentru mărfurile pe care le produc și serviciile pe care le prestează. ART. 2 Prețurile cu ridicată și tarifele negociate potrivit prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 412/1992 de către agenții economici - persoane juridice, indiferent de forma de organizare și tipul de proprietate, vor fi declarate în vederea înregistrării lor la organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor pînă la data de 31 decembrie 1992. Pînă la aceeași dată se vor inregistra și cotele de adaos comercial și de comision. Declararea și înregistrarea prețurilor cu ridicată și a tarifelor, precum și a cotelor de adaos comercial și comision se fac cu respectarea Normelor tehnice emise de Ministerul Finanțelor în aplicarea Hotărîrii Guvernului nr. 776/1991 și Hotărîrii Guvernului nr. 412/1992.

Agenții economici - persoane juridice, indiferent de forma de organizare și tipul de proprietate - vor inregistra pînă la 31 decembrie 1992 marja importatorului care urmează sa o practice după 1 ianuarie 1993 pentru operațiunile de import efectuate în nume propriu. Nivelul marjei importatorului se declara în vederea înregistrării acesteia sub forma de cota ce se aplică la valoarea în vama determinata pe baza prețurilor externe plătite furnizorilor, inclusiv cheltuielile efectuate pe parcurs extern, transformate în lei la cursul de schimb al leului utilizat la calcularea taxei vamale.

Articolul 3

Prevederile art. 10 din Hotărîrea Guvernului nr. 412/1992 referitoare la intenția de majorare a prețurilor și tarifelor, precum și a cotelor de adaos comercial și de comision se aplică și asupra marjei importatorului.

Articolul 4

Abaterile de la prevederile prezentei hotărîri se sancționează după caz:

- potrivit Legii nr. 12/1990, modificată prin Legea nr. 42/1991, și Ordonanței Guvernului nr. 23/1992 privind modificarea unor sancțiuni contravenționale;

- conform Hotărîrii Guvernului nr. 211/1991, art. 7 lit. d) și alin. final al aceluiași articol, precum și art. 8 și 9, pentru celelalte abateri de la prezenta hotărîre, dacă fapta nu constituie, potrivit legii penale, infracțiune.

Articolul 5

Ministerul Finanțelor, Ministerul Industriilor, Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Comerțului, Ministerul Turismului și celelalte ministere de resort vor asigura punerea în executare a prezentei hotărîri.

PRIM-MINISTRU

NICOLAE VACAROIU

Contrasemnează:

---------------

Ministru de stat, ministrul finanțelor,

Florin Georgescu

Ministrul comerțului,

Constantin Teculescu

-----------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).