Articolul I
Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 262/2011 privind conferirea distincțiilor onorifice în Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General de Aviație din Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 29 noiembrie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (4) se abrogă.
2. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 8
(1) Emblema de onoare a Jandarmeriei Române se conferă de către inspectorul general, pentru fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Jandarmeriei Române, pentru fapte de eroism săvârșite pe timpul îndeplinirii misiunilor, pentru rezultate meritorii în procesul formării profesionale și pentru servicii deosebite aduse jandarmeriei, astfel:
a) personalului militar și civil, rezerviștilor, veteranilor de război din Jandarmeria Română, precum și altor persoane fizice și juridice române;
b) omologilor străini din structurile de profil, precum și altor persoane fizice și juridice din străinătate.
(2) Emblema de onoare a Jandarmeriei Române se conferă de către inspectorul general din proprie considerație sau la propunerile ierarhice ale șefilor/comandanților structurilor subordonate acestuia.
3. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 9
(1) Emblema de onoare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență se conferă de către inspectorul general, pentru fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului, pentru servicii deosebite aduse Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pentru fapte de eroism săvârșite pe timpul îndeplinirii misiunilor, pentru rezultate meritorii în procesul formării profesionale, astfel:
a) personalului militar și civil, rezerviștilor, veteranilor de război din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, precum și altor persoane fizice și juridice române;
b) omologilor străini din structurile de profil, precum și altor persoane fizice și juridice din străinătate.
(2) Emblema de onoare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență se conferă de către inspectorul general din proprie considerație sau la propunerile ierarhice ale șefilor/comandanților structurilor subordonate acestuia.
4. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 10
(1) Emblema de onoare a Inspectoratului General de Aviație se conferă de către inspectorul general, pentru fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului, pentru servicii deosebite aduse Inspectoratului General de Aviație, pentru fapte de eroism săvârșite pe timpul îndeplinirii misiunilor, pentru rezultate meritorii în procesul formării profesionale, astfel:
a) personalului militar și civil, rezerviștilor, veteranilor de război din Inspectoratul General de Aviație, precum și altor persoane fizice și juridice române;
b) omologilor străini din structurile de profil, precum și altor persoane fizice și juridice din străinătate.
(2) Emblema de onoare a Inspectoratului General de Aviație se conferă de către inspectorul general din proprie considerație sau la propunerile ierarhice ale șefilor/comandanților structurilor subordonate acestuia.
5. La articolul 27, alineatul (1) se abrogă.
6. La articolul 27, alineatul (2) modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Emblemele de onoare, emblemele de merit, plachetele, insignele onorifice și distincțiile de serviciu se conferă prin ordin al inspectorului general al Jandarmeriei Române, al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sau al Inspectoratului General de Aviație, cu excepția emblemelor de merit clasa a III-a, care se acordă de comandanții unităților subordonate, cu aprobarea inspectorului general.
7. Anexa nr. 38 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.