ARTICOL UNIC
Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/504, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 17 septembrie 2024, Camera Deputaților:
1. salută încheierea lucrărilor legislative privind inițiativele aferente Pactului privind migrația și azilul și evidențiază rolul esențial care revine autorităților legislative și executive naționale în punerea în aplicare a acestor noi acte ale Uniunii;
2. susține păstrarea problematicii gestionării migrației în toate aspectele sale, interne și externe, drept prioritate majoră a Uniunii Europene în următorul său ciclu instituțional;
3. subliniază că funcționarea instituțiilor democratice, ordinea publică, coeziunea economică și socială în statele gazdă și competitivitatea economică depind de modul în care este gestionată migrația către Uniune;
4. atrage atenția asupra importanței fundamentale a echilibrului just care trebuie atins între responsabilitate și solidaritate în executarea noilor acte legislative ale Uniunii. În același timp, recomandă luarea în considerare în mod corespunzător a intereselor statelor membre în planul comun de punere în aplicare a dispozițiilor legislative care sunt parte a Pactului privind migrația și azilul și în acțiunile sale subsecvente;
5. ia act de obiectivul dotării Uniunii și statelor sale membre, prin cadrul legislativ recent adoptat, cu instrumente menite să asigure gestionarea strategică a azilului și migrației;
6. evidențiază importanța evaluării constante a cadrului juridic în domeniul migrației și azilului în scopul monitorizării rezultatelor și dificultăților. Așteaptă cu interes analizele efectuate de Comisia Europeană, în cooperare cu statele membre, ca parte a planului comun de punere în aplicare a noilor acte legislative ale Uniunii, precum și evaluări privind resursele umane, materiale și financiare necesare pentru executarea lor;
7. consideră că, pentru reușita reformării sistemului de azil al Uniunii, se impune intensificarea acțiunilor de prevenire a plecărilor ilegale către Uniune și a pierderilor de vieți omenești pe mare, de reducere a presiunii asupra frontierelor externe ale Uniunii, de luptă împotriva traficului de migranți ilegali, precum și sporirea numărului de returnări;
8. în contextul priorității pe care autoritățile române o acordă punerii în practică a Planului de acțiune privind ruta Balcanilor de Vest, sprijină acțiunile de combatere a traficului de migranți și continuarea eforturilor de aliniere a politicii de vize a partenerilor din Balcani la cea a Uniunii, în scopul limitării atractivității rutelor de migrație ilegală către Uniune;
9. evidențiază rolul esențial al agențiilor competente ale Uniunii în sprijinirea tehnică și operațională a statelor membre în gestionarea migrației și azilului, care să le permită adaptarea la realitățile în evoluție;
10. reamintește că de succesul politicii de returnare depinde credibilitatea politicii Uniunii în domeniul migrației și azilului, împrejurare ce reclamă sporirea cooperării cu țările terțe partenere, de tranzit și de origine;
11. subliniază că orice politică europeană în domeniul migrației trebuie să fie integrată pe deplin în politica externă a statelor membre, iar buna sa funcționare interesează țările partenere, refugiații și migranții, precum și Uniunea în ansamblul său;
12. sprijină consolidarea unei abordări cuprinzătoare cu principalele țări terțe de origine și tranzit aflate de-a lungul rutelor de migrație către Uniunea Europeană, pe baza unor parteneriate reciproc avantajoase și care să urmeze o abordare specifică fiecărei țări, care să se adapteze noilor circumstanțe - în special de securitate - și să consolideze răspunsul țărilor terțe la fenomenul traficului de migranți, al criminalității organizate și al terorismului;
13. amintește importanța cooperării globale și regionale în domeniu pentru asigurarea migrației legale a forței de muncă, care trebuie să consolideze disponibilitatea și flexibilitatea căilor de migrație legală. Recomandă abordarea cu precădere a cauzelor profunde generatoare ale migrației în țările de origine, inclusiv în scopul limitării pierderilor de vieți omenești pe mare;
14. consideră că promovarea căilor legale de migrație se poate constitui într-o alternativă viabilă la migrația ilegală și susține măsurile de integrare a migranților în țările gazdă, în scopul valorificării întregului potențial pe piața forței de muncă.