ARTICOL UNIC
La articolul 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.371/2024 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, pentru finanțarea activităților specifice operaționalizării capabilităților medicale mobile Emergency Medical Teams 1 oferite de România prin Mecanismul European de Protecție Civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 7 noiembrie 2024, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 1
(1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății la capitolul 66.01 «Sănătate», titlul 51 «Transferuri între unități ale administrației publice» cu suma de 673 mii lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru finanțarea activităților specifice operaționalizării capabilităților medicale mobile Emergency Medical Teams 1 oferite de România prin Mecanismul European de Protecție Civilă.