(1) Prevederile prezentelor norme se aplică activităților de efectuare, documentare și verificare independentă a analizelor, calculelor și evaluărilor tehnice, denumite în continuare ACET, din următoarele categorii care au impact asupra proiectului sistemelor, structurilor, componentelor și echipamentelor cu funcții de securitate nucleară și/sau cu funcții în exploatarea fiabilă a instalației nucleare și care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:
a) fac parte din documentația bază de proiectare pentru sistemele, structurile, componentele și echipamentele cu funcții de securitate nucleară și/sau cu funcții în exploatarea fiabilă a instalației nucleare;
b) constituie bazele tehnice pentru stabilirea limitelor și condițiilor tehnice de operare pentru o instalație nucleară;
c) constituie bazele tehnice pentru acțiunile și procedurile de operare la urgență, ghidurile de management al accidentelor severe, planul de urgență și procedurile de răspuns la urgență, inclusiv pentru acțiunile de operator cu limite de timp;
d) fac parte din documentația bază de autorizare pentru instalația nucleară, inclusiv analizele și evaluările-suport pentru rapoartele inițiale, preliminare și finale de securitate nucleară, care sunt transmise la CNCAN în procesul de autorizare, atât pentru autorizarea inițială, cât și pentru reautorizare;
e) stau la baza propunerilor de modificare a proiectului unei instalații nucleare deja autorizate de CNCAN, pentru sistemele, structurile, componentele și echipamentele cu funcții de securitate nucleară și/sau cu funcții în exploatarea fiabilă a instalației nucleare;
f) sunt realizate ca urmare a unor cerințe suplimentare ale CNCAN pentru evaluarea securității nucleare, formulate în urma unor evenimente, a experienței de exploatare interne și/sau externe, a unor rezultate importante de cercetare sau a unor solicitări ori recomandări din partea unor organizații europene sau internaționale.
(2) ACET prevăzute la alin. (1) includ, pentru fiecare instalație nucleară, analizele, calculele și evaluările tehnice aplicabile din lista de mai jos:
a) calculele și analizele de fizica reactorului care stau la baza proiectării zonei active a reactorului, a combustibilului nuclear și a mecanismelor de reactivitate, precum și la baza limitelor și condițiilor tehnice de operare pentru zona activă, inclusiv a procedurilor pentru aducerea reactorului în stare critică, a programului și procedurilor pentru încărcarea reactorului cu combustibil nuclear, a procedurilor pentru aducerea reactorului în starea de oprire garantată și a procedurilor pentru descărcarea combustibilului nuclear din zona activă a reactorului;
b) analizele termohidraulice care stau la baza proiectării sistemelor care asigură răcirea zonei active a reactorului, atât pentru condiții de operare normală, cât și pentru condiții de tranzienți anticipați, accidente bază de proiect, și a modificărilor pentru condiții de extindere a bazelor de proiectare;
c) analizele de tip Leak-Before-Break - LBB, pentru sistemele de conducte pentru care se asigură mijloacele tehnice și posibilitatea detecției în timp util a unei scurgeri cauzate de o fisură incipientă și fezabilitatea acțiunilor care previn atingerea lungimii critice a fisurii și avaria catastrofală a sistemului;
d) analizele deterministe de securitate nucleară pentru evenimentele bază de proiect, respectiv pentru evenimentele anticipate în exploatare și accidentele bază de proiect, inclusiv cele care stau la baza calificării sistemelor, structurilor, componentelor și echipamentelor la condițiile de mediu generate de astfel de evenimente;
e) analizele deterministe de securitate nucleară pentru condițiile de extindere a bazelor de proiectare, inclusiv analizele de accident sever pentru reactoarele nucleare, inclusiv cele care stau la baza calificării sau evaluării capabilității sistemelor, structurilor, componentelor și echipamentelor de a rezista la condițiile de mediu generate de astfel de evenimente;
f) calculele de recall-time, pentru repunerea în serviciu, în caz de necesitate, în situații de tranzient, a unor sisteme cu funcții de securitate nucleară indisponibilizate temporar în cadrul unor activități de întreținere sau inspecții periodice planificate;
g) evaluările probabilistice de securitate nucleară;
h) analizele modurilor de defectare ale sistemelor, structurilor, componentelor și echipamentelor și ale efectelor acestor defectări, pentru condiții de operare normală, tranzienți anticipați în exploatare, condiții de accident bază de proiect și condiții de extindere a bazelor de proiectare;
i) analizele de fiabilitate pentru sisteme;
j) analizele de defect singular pentru sisteme;
k) analizele de tensiuni pentru sisteme și structuri;
l) analizele de protecție la suprapresiune pentru sisteme și structuri;
m) analizele care stau la baza proiectării sistemelor de alimentare cu energie electrică, inclusiv în ceea ce privește dimensionarea în funcție de consumatori, proiectarea protecțiilor etc.;
n) analizele de pericol la incendiu și explozii și analizele pentru oprirea în siguranță a instalației nucleare în caz de incendii și explozii;
o) analizele de hazard seismic, calculele de proiectare și calificare seismică și evaluările probabilistice ale siguranței la seism;
p) analizele de pericol la inundații interne și externe;
q) analizele de pericol pentru alte evenimente externe de origine naturală, cum ar fi vânt puternic, temperaturi extreme etc;
r) analizele și calculele de ecranare pentru protecțiile biologice împotriva radiațiilor ionizante;
s) analizele și evaluările care țin de ingineria factorului uman și de fiabilitatea umană, inclusiv cele care demonstrează posibilitatea de acces la, respectiv de staționare în zonele esențiale pentru controlul accidentelor bază de proiect, managementul accidentelor severe și răspunsul la urgență, cum ar fi, de exemplu, camerele de comandă și control, centrele de răspuns la urgență, panourile locale de control și punctele de prelevare de probe, luând în considerare pericolele radiologice și de oricare altă natură care pot apărea în condiții de accident, inclusiv în situațiile generate de evenimente externe extreme;
ș) analizele și evaluările cu ipoteze legate de timp relevante pentru managementul îmbătrânirii sistemelor, structurilor, componentelor și echipamentelor, inclusiv calculele și evaluările inginerești de tip fitness-for-service care cuantifică integritatea structurală și capabilitatea unor sisteme, structuri, componente și echipamente de a-și îndeplini funcțiile conform cerințelor de proiectare, cu respectarea normelor și standardele tehnice în vigoare;
t) analizele pentru dimensionarea și poziționarea anumitor echipamente cu funcții de securitate nucleară, cum ar fi filtrele pentru sistemul de răcire la avarie a zonei active pentru reactoarele nucleare, recombinatoarele și/sau arzătoarele de hidrogen etc.;
ț) calculele pentru proiectarea instalațiilor de protecție împotriva trăsnetului;
u) calculele pentru proiectarea ecranelor electrice și magnetice;
v) calculele pentru proiectarea izolației fonice;
w) calculele pentru proiectarea sistemelor de ventilație;
x) calculele pentru proiectarea sistemelor electronice;
y) analizele și evaluările tehnice privind compatibilitatea fizică și chimică a materialelor utilizate în sistemele, structurile, componentele și echipamentele cu funcții de securitate nucleară sau cu funcții în exploatarea fiabilă a instalației nucleare, luând în considerare toate condițiile de operare normală, tranzienți anticipați în exploatare și condiții de accident relevante, conform prevederilor din normele de securitate nucleară în vigoare;
z) alte analize, calcule și evaluări tehnice care stau la baza proiectării sistemelor, structurilor, componentelor și echipamentelor cu funcții de securitate nucleară sau cu funcții în exploatarea fiabilă a instalației nucleare, a stabilirii parametrilor de proiectare și caracteristicilor de performanță, respectiv a limitelor și condițiilor tehnice de operare.