În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Realizare infrastructură a Regimentului 46 sprijin al Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est (Headquarters Multinational Corps South-East/HQ MNC-SE) în cazarma 793 Sibiu“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Apărării Naționale răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu p. Ministrul apărării naționale, Eduard Bachide, secretar de stat p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, interimar, Marin Țole, secretar de stat Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș
București, 12 decembrie 2024.
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Realizare infrastructură a Regimentului 46 sprijin al Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est (Headquarters Multinational Corps South-East/HQ MNC-SE) în cazarma 793 Sibiu“
Titular: Ministerul Apărării Naționale
Beneficiar: Direcția domenii și infrastructuri - pentru perioada realizării investiției
Beneficiar final: Statul Major al Forțelor Terestre
Amplasament: municipiul Sibiu, cartierul Turnișor, județul Sibiu
Indicatori tehnico-economici
1. Valoarea totală a investiției, inclusiv TVAmii lei471.581(în prețuri valabile la data de 2.05.2024; 1 euro = 4,9736 lei)din care:- construcții-montajmii lei255.0972. Eșalonarea investiției: INV/C + M:Anul IINVmii lei290.000C + Mmii lei150.000Anul IIINVmii lei181.581C + Mmii lei105.0973. Capacități (în unități fizice):- construcții noisuprafață construită desfășuratămpAcd29.114,74- drumuri, parcări, platformesuprafațămp34.604,794. Durata de execuție a investiției:luni18
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja cu respectarea reglementărilor tehnice: Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri, indicativ P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.