ORDIN nr. 3.125 din 9 decembrie 2024

ORDIN Ministerul Mediului, Apelor ?i Pădurilor
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 8 ianuarie 2025
Entered into force
08.01.2025
Consolidated form as of
08.01.2025

Având în vedere Referatul de aprobare nr. DGB/105.529 din 5.11.2024 al Direcției generale biodiversitate,

ținând cont de Decizia etapei de încadrare nr. 9.275 din 17.03.2022, revizuită la data de 28.10.2024 de către Agenția pentru Protecția Mediului Neamț, în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, cu modificările ulterioare, Avizul Consiliului științific de administrare al Parcului Național Ceahlău, conform Hotărârii nr. 18 din 15.03.2022,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2^1) și (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor și pădurilor emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Planul de management al ariilor naturale protejate din Masivul Ceahlău: ROSPA0129 Masivul Ceahlău, ROSAC0024 Ceahlău și Parcul Național Ceahlău cu rezervațiile naturale 2.642 Cascada Duruitoarea, 2.641 Polița cu Crini și 2.661 Lacul Izvorul Muntelui, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.

Articolul 2

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.934/2015 privind aprobarea Planului de management și a Regulamentului Parcului Național Ceahlău, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 25 februarie 2016.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet

București, 9 decembrie 2024.

Nr. 3.125.

------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).