ORDIN nr. 7.823 din 18 decembrie 2024

ORDIN Ministerul Educa?iei
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2025
Entered into force
09.01.2025
Consolidated form as of
09.01.2025

Având în vedere:

prevederile art. 120 alin. (1), (1^1) și (2) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Hotărârii Guvernului nr. 598/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile didactice de conducere de director și director adjunct din învățământul preuniversitar de stat, precum și pentru stabilirea categoriilor de unități de învățământ preuniversitar de stat în care se normează funcțiile de conducere didactice auxiliare de contabil-șef și secretar-șef, cu nivel de studii S/M, și nivelul salariilor de bază aferente acestora, cu modificările ulterioare;

prevederile art. 2 și art. 11 alin. (4) lit. a) și alin. (5) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a centrelor județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5.701/2024;

Referatul de aprobare nr. 4.064/DGMCDRSIP din 6.12.2024 pentru proiectul de ordin privind stabilirea salariului de bază pentru funcția de director adjunct din cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională,

în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul 1

Salariul de bază pentru funcția de director adjunct din cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională se stabilește la același nivel cu salariul de bază aferent funcției de director adjunct din cadrul centrelor școlare pentru educație incluzivă.

Articolul 2

Direcția generală economică, Direcția generală management, carieră didactică și rețea școlară în învățământul preuniversitar din cadrul Ministerului Educației, inspectoratele școlare și centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat

București, 18 decembrie 2024.

Nr. 7.823.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).