ORDIN nr. 14 din 17 ianuarie 2025

ORDIN Ministerul Agriculturii ?i Dezvoltării Rurale
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 29 ianuarie 2025
Entered into force
29.01.2025
Consolidated form as of
29.01.2025

Având în vedere Referatul de aprobare al Direcției generale politici agricole nr. 216.066 din 16.01.2025,

în temeiul Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Legii nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, cu modificările și completările ulterioare, al art. 57 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Articolul I

Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 420/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 31 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

După articolul 13^1 se introduce un nou articol, art. 13^2, cu următorul cuprins:

Articolul 13^2

Beneficiarii care au realizat investiții prin Program trebuie să desfășoare activitate de reproducție în investiția realizată, pe o perioadă de minimum 10 ani de la recepția de închidere a Programului, cu un efectiv mediu anual de animale de reproducție de minimum 80% din capacitatea de producție, reprezentată de numărul de locuri de cazare pentru care a fost realizată investiția, cu excepția primilor doi ani de la recepția de închidere a Programului, cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 195/2018.

Articolul II

Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 463/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 23 august 2019, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

După articolul 11^1 se introduce un nou articol, art. 11^2, cu următorul cuprins:

Articolul 11^2

Beneficiarii care au realizat investiții prin Program trebuie să desfășoare activitate de reproducție sau de creștere în investiția realizată, pe o perioadă de minimum 10 ani de la recepția de închidere a Programului, cu un efectiv mediu anual de minimum 80% din capacitatea de producție, reprezentată de numărul de locuri de cazare pentru care a fost realizată investiția, cu excepția primilor doi ani de la recepția de închidere a Programului, cu respectarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 227/2018.

Articolul III

Perioada de execuție a investițiilor pentru care s-au încheiat contracte-cadru de finanțare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7 la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 420/2019, cu modificările și completările ulterioare, se poate prelungi, la solicitarea beneficiarului, cu maximum 18 luni, așa cum este prevăzut la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul IV

Perioada de execuție a investițiilor pentru care s-au încheiat contracte-cadru de finanțare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 12 la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 463/2019, cu modificările și completările ulterioare, se poate prelungi, la solicitarea beneficiarului, cu maximum 18 luni, așa cum este prevăzut la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul V

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu

București, 17 ianuarie 2025.

Nr. 14.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).