Având în vedere Referatul Direcției economice nr. 406/3.668 din 12.02.2025, prin care se propune spre aprobare bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Autorității de Siguranță Feroviară Române - ASFR,
în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1 și ale art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 14/2023 privind reorganizarea unor instituții publice din domeniul feroviar în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii,
ministrul transporturilor și infrastructurii emite prezentul ordin.
(1) Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Autorității de Siguranță Feroviară Române - ASFR, care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și care se finanțează din venituri proprii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli al Autorității de Siguranță Feroviară Române - ASFR se aprobă de către Consiliul de conducere al acesteia.
(1) Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli al Autorității de Siguranță Feroviară Române - ASFR reprezintă limite maxime și nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea ministrului transporturilor și infrastructurii.
(2) În cazul în care în execuție se înregistrează nerealizări ale veniturilor aprobate, Autoritatea de Siguranță Feroviară Română - ASFR poate efectua cheltuieli proporțional cu gradul de realizare a veniturilor.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul transporturilor și infrastructurii, Ionuț-Cristian Săvoiu, secretar de stat
București, 14 februarie 2025.
ANEXĂ*)
BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI pe anul 2025 pentru Autoritatea de Siguranță Feroviară Română - ASFR
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII