Ținând cont de prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, cu modificările și completările ulterioare,
în conformitate cu avizele favorabile ale Consiliului Concurenței 15.498 din 20.11.2018, respectiv nr. 15.996 din 23.12.2020 privind aprobarea, modificarea și completarea Schemei de ajutor de minimis pentru consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului în cadrul Programului RO-CULTURA,
având în vedere Ordinul ministrului culturii nr. 3.117/2024 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Ministerului Culturii,
în aplicarea dispozițiilor Ordinului ministrului culturii nr. 2.914/2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Unității de Management a Proiectului, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere dispozițiile Ordinului ministrului culturii și identității naționale nr. 2.324/2017 privind desemnarea UMP pentru a prelua integral atribuțiile de operator de program pentru Programul PA14 „Antreprenoriat cultural, patrimoniu cultural și schimb cultural“ din cadrul Mecanismului financiar SEE 2014-2021, denumit în continuare Programul RO-CULTURA,
în aplicarea dispozițiilor Acordului de program încheiat între Comitetul Mecanismului financiar al SEE și Punctul național de contact pentru implementarea Programului RO-CULTURA, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul culturii emite următorul ordin:
Schema de ajutor de minimis pentru consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului în cadrul Programului RO-CULTURA, aprobată prin Ordinul ministrului culturii și identității naționale nr. 2.231/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 și 286 bis din 15 aprilie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
– La articolul 20, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) Perioada în care se vor efectua plățile ajutorului de minimis este 15 septembrie 2019-30 aprilie 2025.
Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii va duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul culturii, Natalia-Elena Intotero
București, 13 februarie 2025.