În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Asigurarea atenuării și tranzitării în siguranță a volumelor de viitură pe râul Caraș și afluenți pe tronson Ticvaniu Mare-Frontieră Serbia, județul Caraș-Severin“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din sumele aferente componentei de împrumut a Planului național de redresare și reziliență, componenta 1 - Managementul apei, și din finanțare publică națională, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Națională „Apele Române“ - Administrația Bazinală de Apă Banat, răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Marian-Cătălin Predoiu Viceprim-ministru, ministrul finanțelor, Tánczos Barna p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Cristian Valer Beșeni, secretar de stat p. Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Carmen Moraru, secretar de stat Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltan
București, 20 februarie 2025.
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI aferenți obiectivului de investiții „Asigurarea atenuării și tranzitării în siguranță a volumelor de viitură pe râul Caraș și afluenți pe tronson Ticvaniu Mare-Frontieră Serbia, județul Caraș-Severin“Factori de riscFinanțarea investiției
Titular: Ministerul Mediului, Apelor și PădurilorBeneficiar: Administrația Națională „Apele Române“ - Administrația Bazinală de Apă BanatAmplasament: Lucrările hidrotehnice propuse vor fi realizate pe râul Caraș (cod cadastral V-3), precum și pe afluenții acestuia, în spațiul hidrografic Banat, pe tronsonul cuprins între Ticvaniu Mare și frontiera cu Republica Serbia, județul Caraș-Severin.Indicatori tehnico-economici
Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA:mii lei180.857 din care C + M, inclusiv TVA:mii lei107.940(în prețuri valabile la data de 29.11.2023; 1 euro = 4,9726 lei)din care:1. Polder GrădinariValoarea totală a investiției, inclusiv TVA:mii lei34.060din care C + M, inclusiv TVA:mii lei20.618(în prețuri valabile la data de 29.11.2023; 1 euro = 4,9726 lei)2. Polder VărădiaValoarea totală a investiției, inclusiv TVA:mii lei47.499din care C + M, inclusiv TVA:mii lei29.888(în prețuri valabile la data de 29.11.2023; 1 euro = 4,9726 lei)3. Polder LișavaValoarea totală a investiției, inclusiv TVA:mii lei30.990din care C + M, inclusiv TVA:mii lei17.099(în prețuri valabile la data de 29.11.2023; 1 euro = 4,9726 lei)4. Diguri amonte/aval poldereValoarea totală a investiției, inclusiv TVA:mii lei68.308din care C + M, inclusiv TVA:mii lei40.335(în prețuri valabile la data de 29.11.2023; 1 euro = 4,9726 lei)Eșalonarea investiției:Anul I:INV mii lei167.000,00C + Mmii lei100.000,00Anul II:INV mii lei13.857,00C + Mmii lei7.940,00Capacități:- Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a polderelor:Vărădia 11,0 mil. mcLișava10,3 mil. mc Grădinari8,4 mil. mc- Reabilitarea liniei de apărare a digurilor râului Caraș36.678 ml Durata de execuție a investiției total:luni13
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din sumele aferente componentei de împrumut a Planului național de redresare și reziliență, componenta 1 - Managementul apei, și din finanțare publică națională, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.